Şi trag la jug centauri cu capete de fier...
Hei, timpule, opreşte-ţi odatã paşii duri!
Centaurii trimite-i sã roadã vechi pãduri,
Iar tu, la pragul casei sã mi te pleci ca rob,
Sã te trimit un secol cu vitele pe glob!
E câmpul ca şi cerul la fel de mãtãsos...
Ţi-i trupul ca alunul atât de mlãdios,
Şi zvelt îţi este braţul ca ramura din meri,
Întinsã spre cocorii acestei primãveri...
Sã-mi spunã înţelepţii de ştiu, cum pot sã stea
Aceleaşi elemente şi-n pulbere şi-n stea:
Cosiţa, braţul tânãr şi mlãdiosul mers
Ţi le-ntâlnesc oriunde în largul univers...
Aş vrea o clipã numai sã-mi vii în adevãr,
Cu buzele suave ca florile de mãr -
Şi o sã-și mâie timpul atunci, spre munţii duri,
Centaurii nãpraznici sã roadã vechi pãduri,
Iar cornul ce vesteşte, cumplitã, fuga lui,
Va rugini deasupra, la cãpãtâi, în cui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu