Arca -Ion Barbu

În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă

- Informă nălucire de biblic corăbier, -

Şi turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,

Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.

E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie

De stropi rigizi întinde zăbrele de oţel.

Corabia aleargă... în negura greoaie,

Corabia se-nclină şi-aleargă fără ţel...

Şi cel din urmă creştet de munte se scufundă...

- Spre care ţărm, Stăpâne, spre care Ararat

Din bruma depărtării, mă poartă-adânca undă? –

S-a coborât pe ape linţoliu-ntunecat.

Aud cum se destramă un suflet undeva,

Departe, în a ploii acidă melopee...

E noapte-n larg... Iar Arca te-aşteaptă, Jehova,

Pe mările din suflet să fereci curcubee.