Ţiganii- parodie de Topârceanu după George Coșbuc

Dorm cîmpiile-n lumină.

Peste pacea lor senină

Cade soarele-n apus.

Un convoi s-arată-n zare…

Creşte-ncet pe drumul mare

Şi cum vine tot mai tare

Pulberea se-nalţă-n sus.

Vin ţiganii!… Fără veste

Pe la porţi răsar neveste,

Satul se deşteapt-acum —

Cînd prin văl de praf subţire

Începură să se-nşire

Cară mici cu coviltire

Scîrţîind încet pe drum.

Trec flăcăi cu urşi în lanţuri.

Cîinii, deşteptaţi din şanţuri,

Latră fără să-i asmuţi

Şi orbiş s-aruncă-n cete, —

Dar flăcăii largi în spete,

Cu ochi mari, cu negre plete,

Calcă mîndri şi tăcuţi…

Vine-apoi pestriţa gloată

Cu gospodăria toată.

Caii slobozi, fără frîu,

Duc merindele-n spinare

Şi se ţin pe lîngă care,

Iar vătavul stă călare

Cu harapnicul la brîu.

Sar copiii goi şi strigă,

Cer la poartă mămăligă,

Babe frînte din mijloc,

Iar ţigăncile cu gura

Înteţesc harababura

Cînd îţi umplu bătătura

Să-ţi ghicească din ghioc.

Vin mişcînd din şold alene

Cu privirile viclene

Şi cu sînii arşi de vînt,

De la sudul tainic, unde

Soarele-ndelung pătrunde

Bronzul formelor rotunde

Stingherite de veşmînt…

S-a oprit lîng-o poiată

Un ţigan răzleţ de ceată, —

Ochii-i fug după găini…

Strîns îşi ţine-acum vioara

Şi, cum trece ulicioara,

Fac în urma lui ca cioara

Toţi copiii din vecini.

Mai încolo, pe-o mîrţoagă,

Dintr-o gură de desagă

Atîrnată de oblînc,

Fără scîncet, cu sfială,

Iese negru la iveală

Numai cît o portocală

Un căpşor mirat de ţînc.

Lume pe la porţi se-ndeasă.

Chiar şi doamna preuteasă

Şi-a lăsat gherghefu-n pat

Şi-şi păzeşte-n prag odaia.

Creşte-n uliţi harmalaia

Cînd domoală trece laia

Cătră margine de sat.

…………….

Şi s-au dus… Pe cîmp, pe drumuri,

Pale străvezii de fumuri

Se ridică-n depărtări.

Limpede-asfinţit coboară;

Crezi că-n uriaşa-i pară

Un oraş întreg, o ţară

Arde dincolo de zări…