Sunt un român nehotărât,
Ţin bunăstării de urât,
Eternităţii de prepuţ
Şi dau mereu din lac în puţ,
Apatic ca un bolovan,
Mă pune soarta paravan
La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor secături,
Care declară c-ar avea
În grijă,sărăcia mea,
Spetindu-se în mod frecvent
S-o guverneze mai atent,
Şi mai decent,şi mai frumos,
Pân-o ajunge şi mai jos,
Cu lumea-n cap şi vremea-n piez…
Mă-mpinge dracu să visez
Comori ascunse-n bălegar,
Hrănindu-mă ca un măgar,
Cu mierte fierte şi răbdări,
Supus continuei prădări
Care îmbracă forme noi,
Până la taxe pe gunoi,
Şi pe tuşit,şi pe băşit,
Încât mă-ntreb,ce-o fi greşit
În eul meu interior,
De prea sunt prostul tuturor…
Făcut,anume,să dea-n gropi,
Momit cu steaguri şi cu popi
Şi cu citate din strămoşi –
Deştepţi,puternici şi frumoşi,
Întregi la minte şi la trup –
De-mi vine ,Doamne,să mă rup,
În câte părţi e necesar,
Numai s-ajung să mai şi sar
Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei Iezi
Sau de guvide patriot,
Flămând şi cu cârligu-n bot…
Sunt un român meditativ
Predestinat,fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
Să fiu stimat măcar în cer
Şi protejat cu nişte sfinţi,
Când simt că-mi ies de tot din minţi.
Pe mine toţi mă pun la jug,
Să-şi care partea lor de crug,
Din ce era,cândva,al meu,
Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu
Şi să nu-njur,ca un birjar ?
Prea mulţi aleşi mă pun pe jar
Şi mă obligă să-mi asum
Anonimatul de consum…
Prea multe glume mi se fac
Şi eu,ca blegul,rabd şi tac,
Şi mă trezesc exfoliat
De câte-un sincer Goliat,
Venit să fure de pe-aici
Pământ,şi apă,şi gagici,
Şi miere,şi căcat,şi unt…
Comportamentul său e crunt
Dar cui,anume,să mă plâng,
Eu,cel netot şi cel nătâng,
Că tot în mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Şi mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.
Sunt un român intransigent,
Ajuns la gradul de sergent
Şi la poziţia de mut,
După acelaşi azimut
Notat,pe hărţile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care,încă,fac apel
Toţi purtătorii de drapel,
Când schimbă cisma pe condei
Şi-ajung în criză de idei.
Nu-mi place să invoc nimic
Din ce-i prea mare sau prea mic,
Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Şi grănicer la Răsărit
De toată vara dogorit,
De toată iarna dat prin frig
Să nu-mi mai ardă să tot strig,
Să-mi vină zeii-n ajutor,
Când mi se strică vreun motor
De la maşina de ghicit…
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv,şi prea egal,
Adept al Imnului Regal
Şi al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,
De-aceea,poate,nici nu pot
Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,
Când mi se face să vorbesc,
Despre cum sunt şi ce gândesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu