Cântecul potirului-Nichifor Crainic

Când holda tăiată de seceri fu gata

Bunicul şi tata

Lăsară o chită de spice în picioare

Legând-o cucernic cu fir de cicoare;

Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos

Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,

Bunica şi mama

Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,

Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii

Ca pâinea, dând abur cu dulce miros,

Părea ca e barba lui Domnu Cristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,

Iisuse Cristoase, tu jertfă pe cruce,

Hrăneşte-mă mamă de sfânt Dumnezeu.

Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine

Eşti totul în toate şi toate prin tine,

Tu pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viţă ce-nfăşură crama

Bunica şi mama

Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;

Copile, grăiră, broboanele-acestea

Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos

La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,

Bunicul şi tata

In joc de călcâie jucând nestemate

Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,

Copile, grăiră, e must sângeros

Din inima Domnului nostru Cristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,

Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce;

Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.

Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine

Eşti totul în toate şi toate prin tine,

Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,

Pământul acesta, Iisuse Cristoase,

E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.

Priveşte-te-n vie şi vezi-te-n grâne

Şi sângeră-n struguri şi frânge-te-n păine,

Tu, viaţă de-a pururi a neamului meu.