Între războaie şi-ntre ploi
Dă măgăreaţa peste noi,
Ne toacă sufletul mărunt
Şi-apoi îl perpeleşte-n unt –
La foc domol şi-ndelungat –
Să-i fie gustul mai legat,
Iar la sfârşit îl stinge-n vin
Trecând într-un festin divin
Drept preparatul cel mai rar
Din reţetarul culinar…
De-aceea,poate, ne şi cer
Cei mari,să ne urcăm la cer,
Pe nesimţite şi desculţi,
Cât mai tăcuţi şi cât mai mulţi,
Cât mai umili,cât mai cuminţi,
Dar nici prea reci,nici prea fierbinţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu