Cînd primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecaţi,
Atunci să cînţi peste al vieţii zaţ,
Atunci să-ţi fluturi braţul peste iarnă.
Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stînilor să smulgi,
Şi, cu puterea disperării dulci,
Să-l laşi deasupra spaţiului să cadă.
Se vor aşterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumosă, să apari
La marile instanţe ale iernii.
Şi-apoi să ningă mult ca-n fraţii Grimm,
Şi sub zăpezi de bronz să ne iubim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu