joi, 26 ianuarie 2017

Sămânţa geto-dacă-Pavel Coruț



Ploua cu spaimă şi durere
Peste cetatea mea învinsă,
Cădeau bărbaţii în tăcere,
Murea un zeu cu tâmpla ninsă.
Ardeau străbunele altare
Şi ziua coborâse-n bernă,
Treceau oştirile barbare
Peste cetatea mea eternă.
Stam gol în focul din altare
Cu ochii căutând la ceruri,
Cerseam un strop de îndurare,
Un colţ din veşnice-adevăruri.
Ardeam pe geticul jertfelnic
Şi muntele ardea cu mine…
Din trupul meu de om nevrednic
Şi din bătrânele ruine,
Se zămislea sămânţa dacă,
Din foc şi sânge şi pământuri
Şi dintr-un strop din sfântă apă
Şi din blesteme şi din cânturi…
Sămânţa geţilor rodeşte,
Căci timpul i-a trimis poruncă.
Un neam întreg din mine creşte,
Un neam de foc şi flori de stâncă
(versuri, Pavel Coruț)

Un comentariu: