După melci-Ion Barbu

Dintr-atâţia fraţi mai mari:

Unii morţi,

Alţii plugari,

Dintr-atâţia fraţi mai mici:

Prunci de treabă,

Uzi, peltici,

Numai eu răsar mai rău.

(Mai năuc, mai nătărău.)

Dintr-atâţia (prin ce har?)

Mă brodisem un hoinar.

Eram mult mai prost pe-atunci...

Când păresimi da prin lunci,

Răspândind pietriş de-albine,

Ne părea la toţi mai bine:

Ţânci ursuzi,

Desculţi şi uzi,

Fetişcane

(Cozi plăvane)

Înfăşate-n lungi zăvelci

O porneau în turmă bleagă

Să culeagă

Ierburi noi, crăiţe, melci...

Era umed în bordei

Şi tuleam şi eu cu ei.

I

Tot aşa odată, iar,

La un sfânt prin Făurar,

Ori la sfinţii Mucenici

Târla noastră de pitici

Odihnea pe creastă, sus,

- Eu voinic prea tare nu-s.

Şi din fugă

Subt o glugă

De-aluniş, pe-o buturugă

Odihnii

Şi eu curând...

Vezi, atunci mi-a dat prin gând

Că tot stând şi alergând

Jos în vraful de foi ude

Prin lăstari şi vrejuri crude

S-ar putea să dau de el,

Melcul prost, încetinel...

Din ungher adânc, un gând

Îmi şoptea că melcul blând

Sub mormânt de foi, pe-aproape

Cheamă omul să-l dezgroape...

Şi pornii la scormonit

(Cu noroc, căci l-am găsit!)

Era tot o mogâldeaţă,

Ochi de bou, dar cu albeaţă:

Între el şi ce-i afar'

Strejuia un zid de var.

- Ce să fac cu el aşa?

Să-l arunc nu îmi venea...

Vream să văd cum se dezghioacă

Pui molatic, din ghioacă :

Vream să văd cum iar învie

Somnoros din colivie...

Şi de-a lungul, pe pământ

M-aşezai ca să-l descânt:

- "Melc, melc,

Codobelc,

Ghem vărgat

Şi ferecat;

Lasă noaptea din găoace,

Melc nătâng şi fă-te-ncoace,

Nu e bine să te-ascunzi

Sub pereţii grei şi scunzi,

Printre vreascuri cerne soare,

Colţi de iarbă pe răzoare,

Au zvâcnit şi muguri noi

Pun pe ramura altoi.

Melc, melc,

Codobelc,

Iarna leapădă cojoace

Şi tu încă sub găoace!

Hai, ieşi

Din cornoasele cămeşi!

Scoate patru firişoare

Străvezii, tremurătoare,

Scoate umede şi mici

Patru fire de arnici;

Şi agaţă la feştile

Ciufulite de zambile,

Sau la fir de mărgărint

Îmbălatul tău argint...

Hai ieşi

Peste gardurile vii,

Colo-n vii,

Ori de vrei şi mai la vale,

Pe tarlale

Haide-ntinde brâu de bale...

După ce l-am descântat,

L-am pus jos şi-am aşteptat...

Înserase mai de-a bine,

Crengi uscate peste mine

Bâzâind la vântul strâmb,

Îmi ziceau răstit din drâmb...

Năzdrăvana de pădure

Jumulită de secure,

Pe furiş şi pitiş

Tot scurta din luminiş.

Din lemnoase văgăuni,

Căpcăuni vedeam.

Îi vedeam piezişi cum cască

Buze searbăde de iască;

Şi vârtoşi

Ochi buboşi

Înnoptau sub frunţi pestriţe

De păroase

Şi bărboase

Joimariţe.

Şi cum stam sub vânt şi frig,

Strâns cârlig,

Iscodind cu ochii treji,

Mai de sus de brână, drumul

Unde seara ţese fumul

Multor mreji,

De sub vreascuri văzui bine

Repezită înspre mine

O guşată cu gâteji.

Chiondorâş

Căta la cale:

Când la deal şi când la vale,

Curgeau betele târâş,

Iar din plosca ei de guşă

De mătuşă

Auzeai cum face hârş...

Plâns prelung cum scoate fiara,

Plâns dogit,

Când un şarpe-i muşcă ghiara,

Muget aspru şi lărgit

De vuia din funduri seara...

- Mi-a fost frică şi-am fugit!

II

Toată noaptea viscoli...

În sat încă n-ajunsesem,

Că porni duium să vie

O viforniţă târzie

De păresimi.

Vântura stârnind gâlceavă,

Albă pleavă

Şi cădeau şi mărunţei

Bobi de mei...

(Ningea bine, cu temei.)

În bordei

Foc vârtos mânca năpraznic

Retevei.

Pe colibă singur paznic

M-au lăsat c-un vraf de pene,

Eu le culegeam alene...

Moşul Iene

Tot venea de prin poiene

Să-mi dea genele prin gene.

Şi trudit,

Lângă vatră prigonit,

Privegheam prelung tăciunii...

Umbre dese ca păunii,

Îmi roteau pe hornul şui

Leasa ochilor verzui.

Şi-mi ziceam în gând:

"Dar el,

Melcul prost, încetinel?

Tremură în ghioacă, vargă,

Nu cumva vreun vânt să-l spargă,

Roagă vântul să nu-l fure

Şi să nu mai biciuiască

Bărbi de muşchi, obraji de iască

Prin pădure.

Roagă vântul să se-ndure."

De la jarul străveziu,

Mai târziu, mult mai târziu,

Somnoros venii la geam.

(Era-nalt, nu ajungeam.)

Iar prin sticla petecită,

Şi prin gheaţa încâlcită,

Fulgera când des, când rar

Prăpădenia de-afară:

Podul lumii se surpase,

Iar pe case,

Până sus, peste colnic,

Albicioase

Şi foioase

Cădeau cepi de arbagic.

Mi-adusei atunci aminte

Că-auzisem înainte,

De o noapte între toate

Urgisită, când, pe coate,

Guri spurcate suflă vânt

Să dărâme din pământ...

Când pe-un sloi, rupând din pită,

Baba Dochia-învălită

Cu opt sărici stă covrig,

Stă de-nghite şi sughite,

Şi se vaicără de frig.

- Hei, e noaptea ceea poate!

Înapoi

La fulgii moi

Cumpenind a somn, pe coate,

Cu tot gândul sus, la el,

Şoptii:

"Melc, melc încetinel,

Cum n-ai vrut să ieşi mai iute!

Nici viforniţă, nici mute

Prin păduri nu m-ar fi prins...

Iar acum, când focu-i stins,

Hornul nins,

Am fi doi s-alegem pene

Şi alene

Să chemăm pe moşul Iene

Din poiene

Să ne-nchidă:

Mie, gene;

Ţie,

Cornul drept, cel stâng,

Binişor,

Pe când se frâng

Lemne-n crâng,

Melc nătâng,

Melc nătâng!"

III

Dintre pene şi cotoare,

Gata nins,

Cum mija un pic de soare

Pe întins

(În câmpie

Colilie

Războind cu lunecuşul

Şi pieziş la povârniş

Din ţăpoi săltând urcuşul,)

Mă-ntorsei sub aluniş

Şi-l zării lângă culcuşu-i

De frunziş

Era tot o scorojită

Limbă vânătă, sucită

O nuia, ca un hengher

Îl ţinea în zgărzi de ger!

Bale reci,

Aspre benţi ce se-ntretaie,

Sus, pe vreascurile seci

Îl prindeau:

O frunză moartă, cu păstaie.

Şi pe trupul lui zgârcit

M-am plecat

Şi l-am bocit:

"Melc, melc, ce-ai făcut?

Din somn cum te-ai desfăcut?

Ai crezut în vorba mea

Prefăcută... Ea glumea!

Ai crezut că plouă soare,

C-a dat iarbă pe răzoare,

Că alunu-i tot un cântec...

Astea-s vorbe şi descântec!

Trebuia să dormi ca ieri,

Surd la cânt şi îmbieri,

Să tragi alt oblon de var

Între trup şi ce-i afar'...

- Vezi?

Ieşişi la un descântec;

Iarna ţi-a muşcat din pântec...

Ai pornit spre lunci şi crâng,

Dar pornişi cu cornul stâng,

Merc nătâng,

Merc nătâng!"

Iar când vrui să-l mai alint,

Întinsei o mână-amară

De plâns mult...

Şi dârdâind,

Două coarne de argint

Răsucit se fărâmară.

Că e ciunt, nu m-am uitat,

Ci în punga lui de bale,

Cu-însuţite griji, pe cale

L-am purtat

Legănat:

Punga mică de mătasă,

Iar acasă

L-am pus bine

Sus, în pod,

(Tot lângă mine),

Ca să-i cânt din când în când

Fie tare, fie-n gând:

"Melc, melc

Codobelc,

Plouă soare

Prin fâneţuri şi răzoare,

Lujerii te-aşteaptă-n crâng,

Dar n-ai corn

Nici drept,

Nici stâng;

Sunt în sân la moşul Iene

Din poiene:

Cornul drept,

Cornul stâng...

Iarna coarnele se frâng,

Melc nătâng,

Melc nătâng!"