Poetul-George Coşbuc

Sunt suflet în sufletul neamului meu

Şi-i cânt bucuria şi-amarul -

În ranele tale durutul sunt eu,

Şi-otrava deodată cu tine o beu

Când soarta-ţi întinde paharul.

Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,

Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci

Unindu-ne steagul şi larul,

Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,

Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu

Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -

Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,

Voinţa mi-e una, că-i una mereu

În toate-ale noastre măsura.

Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -

Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt

Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,

Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,

Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,

Par altora lucruri deşarte.

Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,

Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,

De-i alb ori e negru ce-mparte!

Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,

Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu

Eterna ursitelor carte,

Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,

De-a pururi, nerupta sa parte!