Foşti amorezi şi oameni cu-adâncă-nvăţătură
Iubesc deopotrivă, când li se-adună anii,
A casei lor podoabă de linişte: motanii,
Ca ei de singuratici şi dornici de căldură.
Prieteni ai ştiinţei şi-ai rarelor plăceri
Ei caută alinul în tainice tenebre;
I-ar fi-nhămat Erebus la carele-i funebre,
De nu le-ar fi mândria supusă la poveri.
Visând în nemişcare au nobile-atitudini
De sfincşi lungiţi la soare în vaste solitudini,
Şi stau în adormire visând la nesfârşit.
Pe şalele bogate au scânteieri vrăjite,
Fărâme mici de aur ca un nisip topit
În mistice pupile sclipesc abia zărite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu