Strofe pentru zăpadă – Ion Minulescu

Mireasă-a brazilor geometrici şi-a brazdelor însămânţate – solemnitate albă, rece, fatală, mută şi divină – tu vii cu graţii de Madonă sau de Fecioară bizantină – şi pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.

        Nu te doreşte-aproape nimeni, deşi te-aşteaptă toţi să vii… – Şi frumuseţea ta bizară n-o cântă nimeni, decât, poate, – îndrăgostiţii de imagini abstracte şi imaculate – cuminţii tăietori de lemne şi nebunaticii copii.

        Şi totuşi, când cobori, suspectă, insinuantă şi egală – pe câmp, pe arbori şi pe ape, pe străzi, pe case şi pe noi – tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi – iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.

        Şi-n timp ce toţi, deopotrivă, pigmei şi umiliţi simţim – puterea-ţi magică ce-ngheaţă, distruge, arde şi creează – doar ciorile sacerdotale te mai insultă şi-ţi pătează – cu ieroglifele lor negre şi stranii, albul unanim.