Prin iarnă din cămara zăvorâtă
Se furişează cald miros de mere,
Readucând în vremea viscolită
Iar toamna cu trecuta mângâiere,
Când sufletul împovărat venise,
Cu târna lui pe poame şi de vise,
În casa amintirilor închise.
Şi-n inimi amorţite de-a lor strajă,
Străbat adânc, îmbălsămând gândirea,
Cu seva lor fierbând din nou sub coajă,
Copilărescul dor şi amăgirea…
Şi-n inimi, viu ca şi întâia oară.
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară,
Din somnul tău, copil de-odinioară…
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu