Situat în frumoasa Ţară a Făgăraşului, Şinca Veche este un fascinant şi străvechi sat românesc care a avut cândva patru biserici, trei de lemn şi una din piatră; în prezent păstrându-se doar biserica de piatră, care este şi cea mai veche. Aceasta a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate că există numeroase voci care afirmă că biserica a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, o parte a specialiştilor atrage atenţia asupra inscripţiilor ne-creştine de pe unul dintre pereţii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Şinca Veche, acest perete face parte din biserica interioară, din peşteră, care a fost în mare parte distrusă de către cei care au săpat de-a lungul veacurilor în căutare de comori. Încărcătura subtilă a acestui loc se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. Pe unul dintre pereţi se mai poate observa o sculptură a unui cap de dac cu barbă, plete şi cuşma. Zona mai este celebră în rândul iniţiaţilor deoarece aici, în prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care cântă cântece de o frumuseţe nelumească. Toţi cei care au auzit corul din altă lume au fost frapaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să reţină sensul lor. Termenii nu sunau româneşte şi totuşi nu păreau străini de limba română arhaică.
Să fi fost cântece în limba dacă?
La Şinca Veche, Braşov, în locul numit „La Mănăstire“, scobite în stânca sunt două biserici rupestre, doua biserici sub pământ. Aici, sute de ani, pe documente cel puţin 250 de ani, s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către călugării care şi-au întemeiat mănăstire. În vremea prigoanei Mariei Tereza, când s-a dorit catolicizarea forţată a Ardealului şi au fost distruse, numai în Ţara Făgăraşului, peste 400 de mănăstiri, călugării s-au ascuns sub pământ ca să ţină candela ortodoxiei aprinsă. Locul a dobândit prin rugăciunea şi jertfă vieţuitorilor mult dar de la Dumnezeu, aşa încât, pare că aici sub pământ şi pietrele se roagă şi slujesc lui Dumnezeu. Pietrele acestea au ascultat atâta rugăciune cât să ajungă pentru un neam întreg. De mii şi mii de ori Sfântul Duh s-a pogorât să transforme pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului sfinţind pentru totdeauna locaşul. Acesta este motivul pentru care locul este căutat de foarte mulţi oameni şi toţi câţi vin şi se roagă aici simt că le sunt ascultate rugăciunile, că ceva tainic se întâmplă cu ei şi cine a fost o dată simte nevoia să revină. Vine un om şi pleacă un alt om. Grota cu două altare va fi restaurată, conservată şi protejată şi se va amenaja pentru vizitare. „Troiţa tuturor sfinţilor“ se va ridica în faţa grotei ca loc de închinare. Amfiteatrul în aer liber, este amenajat în faţa grotei, de unde se poate asista la slujbele realizate afară, la troiţă. Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase întâmplări, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmărit de Securitate în anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenţa Anticomunistă din Făgăraş. Moldovan visează nişte fiinţe de lumină care-l avertizează şi-l sfătuiesc unde să se ascundă în peşteră pentru a nu fi găsit. 43 de ani mai târziu, în 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat în peşteră dorind să tragă câteva cadre şi cu aceasta pentru o emisiune când, spre stupoarea cameramanului, camera video a început să pornească şi să se oprească singură, nerăspunzând la comenzi. Crezând că aparatul de filmat este defect, echipa a părăsit peştera, iar în studiouri, când au vizionat ceea ce se înregistrase, au avut surpriza să observe sfere de lumină strălucitoare care roiau în adâncul bisericii…
www.ziare.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu