Într-o bună zi de vară,
Șoarecele târgovăț
Îl pofti pe cel de țară, la ospăț.
Rar un praznic îți dă ghes
cu merinde-atât de bune !
Cum e lesne de-nțeles,
petrecură de minune.
Pe un lat covor persan
Ronțăiră amândoi
niște resturi de fazan.
Dar pe când mâncau, vioi
auziră ușa, poc !
Șoarecele târgovăț
iute o zbughi din loc.
Aferim de-așa ospăț !
Zgomotul iscat în casă
încetând, veniră-n grabă
ca să-și vadă iar de masă.
-”Înghețasem !...Asta-i treabă ?
(zise șoarecul bălai ).
Mulțumesc cum se cuvine
și te-aștept să vii pe plai
să prânzești și tu cu mine.
Da, la mine-n iniște
nu-s ospețe-mpărătești;
dar mănânci în liniște
fără să te mai ferești...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu