Et nunc et semper - Mihail Săulescu

Şi cei ce plâng ca şi acei ce râd
O luptă duc amară,
- Năuntrul lor e-aceeaş tragedie,
Aceeaş iarnă tristă şi pustie,
Aceeaş primăvară.

Pe orice faţă-o lacrimă de pică,
Un zâmbet de răsare,
În pieptu-oricui, furtuna dacă bate,
Ori raza bucuriei de străbate
E 'n toţi ceva ce ochii lor n'apare.

- Porniţi pribegi, călătorim, purtând,
Ca să le pierdem toate,
Comori de visuri, de speranţe sfinte;
Şi 'ndeplinirea veşnic e 'nainte
Şi veşnic nu se poate!...

... Pe-acei ce plâng ca şi pe-acei ce râd,
Pe drumuri lungi ce-i mână?
Ce stea pe cer în veci luminătoare,
Ce rază pribegită dela soare
E cruda lor stăpână?...

Pe toţi îi cheamă 'n depărtare dorul
De ce e nou, de ce-i necunoscut;
Pe cel ce vine să pornească mâne,
Pe cel ce 'n urma rândului rămâne,
Pe cel ce s'a pierdut...