Passionaria Stoicescu - Glasul pădurii

Glasul pădurii-i vrăjitor;

N-ai să-l auzi de n-o iubești,

De treci prin ea nepăsător

Și n-o asculți și n-o privești.

Sub trunchiul ei, strămoșii daci

Au locuit si-au apărat

Ținutu-acesta de copaci,

Pămîntu-acesta minunat.

Haiduci și aprigi luptători

Pentru dreptate-aici s-au strîns;

A fost pădurea sora lor,

I-a ocrotit si i-a ascuns.

Pe omul simplu si curat,

De omenie-nsufletit,

Cu frunza ei l-a alinat,

Cu floarea ei l-a-nveselit.

Cu brazii mici fii cumpatat

Și nu face-n padure foc.

Copacul, dacă l-ai taiat,

Sădeste iute altu-n loc.

Chiar foaia cărtii unde-am scris

Aceasta poezie-n dar

Pădurii, lumii ei de vis,

A fost o creangă de stejar.