Psalm- Aurel Sibiceanu

Poruncile, Doamne, nu ţi le mai auzim

şi iată, apa se îndepărtează de noi,

cărarea de lumină nu ţi-o mai ştim

şi parcă vine Vremea de Apoi.

Ne trezim asudaţi de vedenii şi izme,

ca nişte vedenii umblăm pe trezie,

dragostea ne-o schimbăm pe multele pizme,

cuminecarea pe sfadă o dăm.

În frig şi părăsire ne ţinem părinţii,

ca pe străini ei ne suduie şi alungă,

ne batjocorim suferinţa şi sfinţii

inima ni s-a micşorat, e sălbatecă strungă.

Ne hulim înţelepţii, ochiul ce vede,

necinstim fecioare, mame şi prunci,

întunerecul stă cu noi la masă

şi ne ţinem de asprele-i porunci.

Mai lasă-ne, Doamne, să Te găsim,

cheamă-i la Tine doar pe cei buni,

cum i-ai chemat

pe nevinovaţii străbuni.

Bazilică

E noapte şi un lătrat de câine

din pietre scoate floarea de măceş,

din truda lor de a fi o fereastră

prin care orbul doar poate privi.

E noapte, Păstorul e uşor în somn,

uşor precum argintul în veşminte …

Pe masa ta, nisipul, făptură a clipei,

lângă piatra de Sarmis lipsa mea

o tâlcuieşte cu depărtările-i secrete …

Şi te pierd în iazul din opaiţ,

te mai curăţ de pământ, te mai las

lângă alabastrul cu rouă, lângă aerul

care se bucură de genele mamei mele

cu lacrămi şi dulci vedenii …

Iar în pleoapa mea de lut îţi tac

vitralii şi prăpăstii de lumină …

Suntem români de peste 2500 de ani-Lucian Iosif Cueşdean

Lingviştii ne impun nouă idea că slavii originari din zona sub arctică sunt cei care au inventat agricultura, plugul şi măslinele, că ne-au învăţat de toate, până şi să vorbim.
Cu ce ocazie?
Cine şi cum dovedeşte fără drept de apel că rumânii au învăţat de la bulgari şi de la slavi să spună stejăr şi plug.
Ce argumente sunt că fenomenul nu s-a produs invers ?
Raţionamentul lor este stupefiant: dacă este un cuvânt vorbit de romanii de la Roma din România şi nu există la Roma, trebuie că el vine de la oricine altcineva, chiar dacă e vorba de noii veniţi.
Care romani de la Roma în „România”, cei din legiunea Macedonica sau cea Siriană ???
Noi, „cretineii”, i-am aşteptat pe grecii din secolul XVI, ca să aflăm cum se zice la PLĂMÂN ???
Şi totuşi nu râd nici curcile de asemenea studii etimologice, ce spun printre altele că socul se trage din latinescul SAMBUCTUS, iar PORUMBUL din latinescul PALUMBUS, deşi romanii decedaseră cu 1000 de ani înainte ca Cristofor Columb şi ortacii săi să descopere porumbul în Americi.
Oameni buni, chiar nu băgaţi de seamă că aceşti lingvişti ne prostesc în faţă ???
Nu vedeţi că ei ne taie cu sărg rădăcinile noastre ce ne leagă de România, ca să ne spulbere vântul ???
Nu vedeţi că ei vor să fim de la Roma, de la Moscova, de la Istanbul, Budapesta şi de oriunde din altă parte, până şi din stepele cumane (după faimosul Djuvara), numai din România nu ?
Dacă un cercetător lingvist nu ştie că în română multe cuvinte cu morfemul stem P*L desemnează ceva care se umflă şi se dezumflă, precum PUL-monul, un anumit mădular sau o PAL-mă ce se umflă când devine pumn, atunci halal cercetător.
Dacă el nu observă că noţiunile româneşti se defines în cuvinte ca metafore, ce să mai spunem.
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. Formă logică fundamentală a gândirii omenești ; concept. – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
CUVẤNT, cuvinte, s. n. … asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”.
SENS, sensuri, s. n. Înțeles ♦ Conținut noțional sau logic. – Din fr. sens, lat. sensus.
Etimologia modernă este o cu totul altă temă.Ea este dictată de rapiditatea răspândirii informaţiilor la distanţe foarte mari, cu mijloace moderne, fenomen aproape absent la nivelul formării lexicului ancestral rumânesc.
Nimeni nu a discutat vreodată modul în care s-au format cuvintele, unde şi când, ci doar s-au emis păreri privind vehicularea cuvintelor scrise, de la cineva la altcineva.Nu s-au verificat unele aspecte precum atestarea lor riguroasă, capacitatea scrisului de a reda fidel vorbirea şi implicarea celor care au scris în însăşi alterarea cuvântului prin inventarea unor reguli în cadrul şcolarizării.
Conform dexului un cuvânt este o grefare a unei noţiuni pe o alcătuire sonoră.
Pe acest temei putem observa că FLOAREA SOARELUI este o singură noţiune, desfăcută de lingviştii români în două cuvinte, ca şi ciuboţica cucului, etc şi LINGURĂ, o altă noţiune, consemnată de lingvişti ca un singur cuvânt, deşi conţine de fapt două cuvinte, LIN şi GURĂ.
Poate nu ştiţi ce este o lingură şi aflaţi din Dex.
LÍNGURĂ, linguri, s. f. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. – Lat. lingula.
Un ţăran ar defini-o ca pe ceva ce trebuie dus LIN la GURĂ, că altfel se varsă conţinutul “obiectului”.Lingula nu poate fi dusă la gură, că nu există ca lingură.
Floarea soarelui, ciuboţica cucului şi lingură sunt toate nişte metafore.
METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil,… cuvântul-imagine; – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore.
Nu există nicio onomatopee fără ca ea să fie o metaforă, în sine.
După acelaşi model sunt alcătuite aproape toate cuvintele româneşti, incluiv măs-lină, stă-jarul, vie-spe, bon-daru, etc., ce scot din sărite pe lingviştii noştri alde Aurora, diferenţa fiind doar asocirea de rădăcini (frânturi) de cuvinte mai lungi sau mai scurte.
Ele dovedesc uneori originea clară în limba română a unor cuvinte din alte limbi, la care lipseşte câte o parte din rădăcini.
De exemplu URSU se cheamă URSUS în latină şi AORSO în greacă.
El, animalul greoi, UR-(că)-SUs doar în română, pentru că a urca şi sus nu există sub această formă în limbile respective, decât în română.
URCÁ, -Probabil *lat oricare (=oriri).
SUS adv. – Lat. susum (= sursum).
Există o mulţime de cuvinte ce aparţin numai românilor, dar ele sunt atribuite cu generozitate altora.
LIN, -Ă, lini, -e, adj. Care se mișcă …fără salturi– Lat. lenus, -a (= lenis).
GÚRĂ, guri, s. f.Cavitate din partea anterioară a capului, prin care alimentele sunt introduse în organism<lat. Gula(=gâtlej).
Oricine observă că gură nu există în alte limbi, cum nu există nici lingură în nicio altă limbă.

Pune mîna pe bărbatul tău, femeie! – Adrian Suciu

Pune mîna pe bărbatul tău, femeie! Pune mîna

pe bărbatul tău, să-i ştii fiecare muşchi

şi fiecare cută a pielii! Căci, la vremea lui,

se va topi şi se va împuţina iar tu va trebui să-i

strîmtezi hainele noaptea din memoria degetelor,

să nu-i strici somnul. Se va trezi bărbatul tău,

va îmbrăca hainele strîmtate peste noapte

şi nu va şti că se topeşte şi se împuţinează!

Şi vei pieptăna, mai la urmă, un bărbat îmbrăcat

în haine de păpuşă, care-ţi va zîmbi cu zîmbetul

de copil veşnic.

Şi nu va fi întristare şi zăpezile vor veni

la vremea lor.

Un plop-Constanţa Buzea

Să ai un plop în care să te sui,

Un turn al păsărilor fără pui,

Tăcut ori vesel, după cum amîi

Lumina frunzei care naşte-ntâi.

Un plop despărţitor de miazăzi,

Şi daca-l ai, să-l ai definitiv,

În umbra firii lui clădit să fii,

Precum un dor în care stai captiv.

Precum un dor în care stai captiv,

Să ai un plop, bătrân de-ar fi să fie,

Printre statui de calcar, viu naiv

Crescut în unghiul tău de nostalgie.

Să le petreci pe toate cîte sînt,

Să le aştepţi pe cele care vin,

Ca un veşmînt strălucitor de vînt,

Ca un vecin al cerului senin,

Tîrziu, cînd nu-ţi mai pasă de culori,

Să ai un plop din care să cobori.

Amintirea Paradisului – Cezar Ivănescu

Când eram mai tânăr

şi la trup curat,

Într-o noapte, floarea mea,

eu te-am visat.

Înfloreai fără păcat,

într-un pom adevărat

Când eram mai tânăr

şi la trup curat.

Nu ştiam că eşti femeie, eu bărbat

Lângă tine cu sfială m-am culcat

Şi dormind eu am visat; tu, visând,

ai lăcrimat

Când eram mai tânăr

şi la trup curat

E pierdută noaptea aceea

de acum!

Carnea noastră, de-i mai ştii

al ei parfum

Poamele ce-n poame stau,

gustul cărnii tale-l au

Şi cad mâine toate, putrede,

pe drum.

Fă-l să fie, Doamne Sfinte,

numai om

Pe acel care ne-a ispitit sub pom

Şi când pomul flori va da,

fă să-i cadă carnea grea,

Cum cădea-va, după cântec,

mâna mea.

Niciodată uitarea-Anghel Dumbrăveanu

Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.

Mâine, poate pustiuri, oceane.

Niciodată uitarea.

Sub icoana ta îmi încep ziua.

Aripa mea creşte din umărul tău.

M-au închinat mării, aprig şi pur,

Să fiu şi să nu fiu învins.

Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.

Mâine, poate cerul căzut.

Dar bucuria de-a traversa noaptea,

Să-ţi ies înainte pe celălalt ţărm,

Unde niciodată uitarea …

▶ copaci fara padure - Film Dailymotion

▶ copaci fara padure - Film Dailymotion

Inima mea-Ion Horea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară –

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.

Vila Bombonica-Ion Pribeagu

Se ştia-n Constanţa toată,

Cã artiştii, toatã clica

De tenori, soprane, comici

Trag la “Vila Bombonica”.

Cã veneau actori de unde

Nici cu gândul nu gândeşti,

De la Iaşi şi din Craiova

Şi mai mulţi din Bucureşti.

E adevărat cã vila

Este cea mai arătoasã,

Dar şi doamna Bombonica

Tare-i dulce şi frumoasã.

“Naltã, trupeşã, vioaie,

Chipul bun de pus în ramã,

Ochi adânci şi o privire,

“Ce te-ndamnă şi te cheamă!”

Veselã şi primitoare

Şi cu sânii rotofei,

Mulţumea vizitatorii

Ce treceau la vila ei.

Dar şi vila, o plăcere,

Un miraj, un colţ de vise,

Cu prea multe somiere

Şi prea multe uşi închise.

Bombonica cu turiştii

Era foarte ocupatã,

Forfotea mai toatã ziua,

Ba şi noaptea câteodată.

Soţul ei, domnul Popescu,

Filozof de meserie,

Mai îndeplinea o slujbã,

Arhivar la primărie.

El punea la acte timbre,

Vize, toatã ziulica,

Pe când treburile vilei

Le-aranja doar Bombonica.

- Ştii – mi-a spus el într-o searã,

Când şedeam sub un umbrar

Şi sorbeam, aşa-ntr-o doară,

Un pahar de “Murfatlar” -:

“Orice prunc care se naşte,

Moşteneşte-n timpul “dramei”

Cele de pe urmã mofturi

Şi capricii ale mamei.

Am şi probe evidente:

Mai de mult, dintr-un hazard,

Locuia la noi în vilã

Prinţul scenei : Leonard !

N-o sã crezi, dar Bombonica,

Când mi-a dăruit feciorul,

Pe Socrat, - fã-ţi cruce, Ioane !

Seamănă, leit tenorul !

Ba, mai mult: are şi voce,

Toatã ziua se smuceşte

Şi tot cântã : - “Zii, Ţigane !”

“Cine-n lume nu iubeşte !”

Altã probã! Vremea zboară,

Anii trec vreo cinci sau şase

Şi-ntr-o varã vine-n vilã,

Nici n-ai sã ghiceşti: Tănase !

Bombonica deh, gravidã,

Cum se-ntâmplã, a rămas

Şi mi-l naşte pe Horaţiu,

Cu un nas, dar ce mai nas !

Ei, sã-l vezi cum zice snoave

Şi cuplete savuroase,

Sã te strâmbi de râs, nu alta,

Mot-a-mot, leit Tănase !

Ca sã vezi cã am dreptate,

Când susţin cã-n timpul dramei,

Pruncul moşteneşte ticuri

Din afecţiile mamei !

Mai ales, Ionicã dragã,

Nu uita de crezul meu:

Tot ce se întâmplã-n viaţã

E, c-aşa vrea Dumnezeu !

Ei, anii trec de-a valma

Şi nutrind mereu speranţa,

Trei sau patru ani de-a rândul,

N-am mai dat pe la Constanţa.

Şi-ntr-o zi, mergând pe stradã,

Fără sã prevăd nimica,

Mã-ntâlnesc cu dom’ Popescu,

Soţul doamnei Bombonica.

- Ce faci nene? Unde-mi umbli?

Cã te caut pe la ziare –

Zice şi mă-mbrăţişează –

Sã-ţi aduc o veste mare !

Ţi-am vorbit eu într-o searã,

Ţi-aminteşti? La nişte şpriţuri…

Cã copilul moşteneşte

Ale mãsei mici capriţuri?

După ce-ai stat tot sezonul

Şi ne-ai delectat, hazliu,

Bombonica mea cea dragã,

Iar mi-a dăruit un fiu.

Ş-acum ţine-te, Ionicã,

Sã nu cazi cu trupu-n jet :

Seamănă leit cu tine,

Tot aşa: bondoc şi creţ !

Vesel şi vorbeşte-n rime,

Cã ţi-e zău, mai mare dragu’

Dacã-i pui şi ochelarii

Pot sã jur cã e Pribeagu!

Ei, mai pui la îndoialã

Crezul şi prinţipul meu ?

- Ba de loc, domnu’ Popescu,

Totu-i de la Dumnezeu !

Când m-am despărţit de dânsul,

Mă-ntrebai şi eu ca proasta:

- Ce amestec poate s-aibe

Dumnezeu în chestia asta?

Geambaşii de Ion Pribeagu

Într-un sat din Tătăraşi,

Doi geambaşi, Ion şi Guţă,

Stau de vorba cum vă spun,

Şi pe masă-i o sticluţă,

Cu vin bun.

Măi, a zis Ion din greu,

Iţi vînd ţie calul meu!

Şi căruţa poţi s-o iei,

Şi-mi dai două mii de lei.

Vrei?

Uite banii, s-a făcut!

A răspuns Guţă degrabă,

Şi Ion, iabraş

a mai dat,

Înc-o sticluţă, aldămaş.

Mă Ioane-ntreabă Guţă,

Calul ce mi l-ai vîndut,

Ăla sur . . .

Spune-mi, n-are vreun cusur?

Ce cusur să aibă frate,

E un cal şi jumatate!

Sînge pur . . .

Da’ la deal?

Spune-mi, urcă dealu’ domnu’

cal?

Urcă, însă dealu-i deal!

’Nalt şi drept.

D’aia-i bine, dragă Guţă,

Să te dai jos din căruţă,

Şi ţinîndu-l de dîrloagă,

Urcă dealul ziua-ntreagă . . .

Da’ la vale? Fuge?

Sboară, zise Ion privind afară.

Şi d’aia-i bine, dragă Guţă,

Să te dai jos din căruţă,

Să-i apuci tu sfoarele,

Să nu vie căruţa, să-i rupă picioarele.

Dar la şes?

E-o grozăvie!

Aleargă ca o stafie.

Şi de-aia-i bine, dragă Guţă,

Să te dai jos din căruţă,

Şi cu grăunţele-n desagă,

Uţa-uţa, vin după tine şi calul şi căruţa.

Văd că nu ne-am înţeles,

Zise melancolic Guţă.

Păi dacă e vorba,

Să mă dau jos din căruţă,

Şi la deal, Şi la vale,

Dar şi mai ales la şes,

Atunci pentru Dumnezeu!

În căruţă cînd stau eu?

Eşti un mare găgăuţă,

A răspuns Ion degrabă,

Păi cînd stă calu-n grajd, măi Guţă,

Tu te aşezi în căruţă,

Şi cum nu ai altă treabă,

Poţi să stai o zi întreagă,

Guţă dragă!

Solia – Mihai Ursachi

Eu sunt ambasadorul Melancoliei,

şi iată,

mult prea duioasele mele scrisori

de acreditare:

PRIMA SCRISOARE:

Noi, Padişahul

întregii Melancolii,

Împărat al Singurătăţii de Sus şi de Jos,

stăpânitor

absolut al Regatului Dor

şi Prinţ Senior

al Tristeţii,

dăm ştire la toţi ca să fie cu luare aminte

către solia trimisului nostru numit Menestrel.

Dată azi în cetatea Mâhnire

A DOUA SCRISOARE:

(Fiind scrisă în limba melancolică, cu caractere insesizabile, scrisoarea se adresează numai celor care pricep de la sine această limbă.

A TREIA SCRISOARE. BALADA LUI MENESTREL, CARE BĂTU PÂN’ACOLO DRUM DE MULTE VIEŢI, CI N’A FOST VREDNIC SĂ TREACĂ DE POARTĂ ŞI SĂ ADUCĂ SOLIA:

Era un castel înecat în verdeaţă,

pe porţile negre sculptat un dragon

părând că de întotdeauna veghează

să nu intre lume străină’n donjon.

Veneam de departe, albastru derviş,

şi ostenit după şirul de ani,

purtam pe veşmânt şi pe frunte înscrişi

versete din Pali şi psalmi din Coran.

Eu nu căutam nicăierea nimic,

se auzea de prin crânguri de roze

cântarea ciudată a lui Laostic,

pierdut în adâncă şi blândă hipnoză.

Desculţ şi purtând o cunună de pai

de rogoz, m’au chemat musafir

(era chiar în ziua de Sfântu’ Mihai)

la prânzul cel mare de după Turnir.

Dar eu am tăcut şi-am plecat mai departe,

şi fără să trec pe sub porţile vechi,

 eu însumi, pe veci încifrata mea carte,

un cântec de vis îmi suna în urechi

Aici- Marius Marian Şolea

Aici sărăcia e tot mai frumoasă,

poeţii o cântă şi nimănui nu-i mai este ruşine cu ea.

amantă a românilor se dăruieşte pe toate podurile,

noi avem poduri chiar şi peste apele secate.

lumini fără importanţă aşteaptă zorile pe străzi,

copiii încă se joacă şi râd,

fermoarele nopţii strălucesc

ca dinţii de aur.

aici toate cauzele sunt pline de mistere,

toţi aşteptăm răspunsuri de la alţii.

timpul trage după el un lanţ greu şi obosit,

de capătul căruia a legat-o pe moarte.

şi n-ar mai fi nimic de spus dacă el

n-ar striga de departe să fie primit

cu bucurie cinstită

prin oraşe şi sate. nu îndrăzneşte nimeni

s-o elibereze pe moarte.

la ţară copiii mângâie gura sapelor,

la oraş nu înţeleg nimic.

şi timpul trece mereu pe la noi ca un haiduc fără vârstă,

înfăşurat peste brâu cu zalele groase, târând

în urma lui

ceva,

ce nu vedem acum şi toţi oamenii aşteaptă

zorile pe străzi.

timpul n-a vorbit cu nimeni…

ţara mea nu mai e decât sentimentul meu despre ea,

iar România de azi

este antichitatea lumii care va veni.

Să stai într-o lumină crudă-Dinu Ianculescu

Să stai într-o lumină crudă

când trec prin aer funigei,

s-auzi cum pasc în iarbă miei

şi mieii să nu te audă.

S-aduni miresmele din tei

şi muntele să-ţi fie rudă,

să stai într-o lumină crudă

când trec prin aer funigei.

Să vezi cum dup-atâta trudă

toamna-i leapădă cercei,

să pleci, să nu mai simţi, să iei

cu tine nesfârşirea udă.

Să stai într-o lumină crudă.

Grămadă deschisă – Daniela Crăsnaru

Tu nu mă iubeşti.

Asta se vede cu ochiul liber

De la o poştă.

El face eforturi

să-şi amintească numele meu

măcar două vocale,

poate un e, poate un a.

Dumnealui se-ntreabă, desigur în gând

şi extrem de prudent,

dacă noi doi, vreodată, cândva.

Ce dragi îmi sunteţi cu toţii

aşa, la grămadă!

Ce pretexte superbe pentru istorii de dragoste

din care o-ntindeţi la timp

pe uşa din spate.

Ce lacrimi depun după-aceea

asupra totalului dumneavoastră valoric

ce însumează circa 0,014 carate!

Şi uite-aşa scriu eu

poezii de amor cu duiumul.

Uite-aşa torn râzând peste răni

Cenuşă şi sare.

Uite-aşa câştigaţi voi bătăliile toate

prin neprezentare.

Nu ştiu – George Lesnea

Nu ştiu pentru cine adun

Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.

Trebuie ceva adânc şi puternic să spun

Înainte de a intra în cripta veciei.

Trebuie să moi pana în inima mea,

Să scriu despre toamna din gândurile mele,

Să apuc de sfoara ei de raze o stea

Şi s-o atârn la cercevele.

Trebuie despre oameni şi lume să cânt,

Cât mai e vreme …

Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,

Să-l fac să învie-n poeme.

Cineva cu lumina stelelor in dreptul inimii-Grigore Hagiu

am visat un cer înstelat

cu stele limpezi pînă la înduioșare

iată ți-am spus luîndu-te de mînă

unde se află cum arată

constelația firului de iarbă

constelația firului de grîu

constelația codrului înverzit

constelația blîndei livezi amurgite

constelația salcîmului și-a teiului înflorit

și departe în depărtare constelația

dragostei tinere a iubirii statornice

privește constelațiile culorilor cum coboară

din văzduh pe pămînt într-un tact legănat

Peisaj de iarnă- Nichita Stănescu

O vreme de argint masiv

pe-alocuri înnegrit de vreme,

ţintat cu sori, metalic tiv,

la orizont scrâşneşte, geme

Copacii de argint, tăcând,

din crengile de-argint, oprite,

nemailovind, nemaisunând

nici ore-ovale nici clipite

par, cum îi întâlneşti, aşa,

explozii împietrite, surde,

care-au ţâşnit spre cer cândva,

din arhebuze şi din durde

Dar eu bat câmpul iernii, greu

cu paşii de-argint îi sun argintul

O, fericit auzul meu!

Ecoul bate-n jur argintul

şi-o clipa dacă m-aş opri

s-ar prăbuşi, de-argint, o clipă.

Şi peste câmp s-ar auzi

ţintatul brâu de-argint cum ţipă!

                            

24 ianuarie 1859

Ziua de 24 ianuarie a anului 1859 a intrat in istoria națională odată cu realizarea, de facto, a Unirii Principatelor Române – Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea ca domnitor unic al lui Alexandru Ioan Cuza . Dar procesul efectiv de realizare a Unirii, cunoscută ca Mica Unire, a început în anul 1848, când cele două principate au creat uniunea vamală, în perioada domnitorilor Mihail Sturdza, în Moldova, respectiv Gheorghe Bibescu, în Țara Românească. Apoi, deznodământul războiului din Crimeea – dintre Imperiul Rus, pe de o parte și Marea Britanie, al Doilea Imperiu Francez, Imperiul Otoman și regatul Sardiniei, pe de altă parte – a condus la contextul european favorabil realizării unirii mult visate.

În aceeași zi, dar trei ani mai târziu, a avut loc deschiderea primului parlament unic al României, moment în care domnitorul Al.I.Cuza a decretat, în mod solemn, „Unirea definitivă a Principatelor”, în fața Adunărilor Moldovei și Țării Românești, iar Bucureștiul a fost proclamat capitala țării.

http://www.terramagazin.ro/index.php/2014/01/24-ianuarie-unirea-principatelor-romane-si-proclamarea-capitalei-tarii-la-bucuresti/

Urcuş-Radu Stanca

Pe cât de neschimbată ai rămas,

Pe-atât sunt eu schimbat de vreme ...

Tu urci colina cu acelaşi pas,

Eu mai anevoios şi mai alene.

Şi totuşi mergem amândoi-nainte

Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă,

Eu nevoit să calc peste morminte,

Tu ocolindu-le cu uşurinţă ...

Acesta-i drumul nostru; drum de coastă,

Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme,

Acolo unde panorama-i vastă,

Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,

Acolo cel ce-ajunge dintre noi

Nu va privi zadarnic înapoi ...

Plai însorit-Pictor Anca Bulgaru

Vanitate la Pontul Euxin -Radu Stanca

Mare zadarnică ! Mare zadarnică !

Arsă de patimă eşti prea nedarnică.

Cu toată apa ce-ai strâns-o-n pântece

N-ai stropul care să mă astâmpere.

Mare de platină, mare de platină,

Tu nu eşti dulce nici cât o lacrimă,

Încât degeaba ţi-admir stihiile

Cu gust amar, ca zădărniciile.

Inaccesibilă şi neavută,

Nu cunoşti gura – ah ! – care sărută ...

De-ale căsniciei

Un tip iese de la serviciu într-o vineri după amiază. Dar era zi de salariu și, în loc să se ducă direct acasă, merge la o petrecere unde stă toata noaptea cu baieții, cheltuind toti banii.

Când ajunge acasă, sâmbăta dimineața, soția sa îi ține o morală de zile mari.

După ore întregi de monologuri agitate, soția ii spune:

- Ți-ar plăcea dacă nu m-ai mai vedea două sau trei zile?

La care el răspunde:

- N-aș avea nimic împotrivă...

Și toată duminica nu și-a mai văzut soția. Trece și ziua de luni și nu își vede soția. Marți și miercuri la fel.

Abia joi umflătura s-a mai micșorat, atâta cât să o vadă cu colțul ochiului stâng...

Cupa-Radu Stanca

De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti

Nu cu săptămânile, cu anii.

Ca o cupă suptă în pierzanii

Dintr-o dată simţi că te goleşti.

Părul vechi cu care te-ai culcat

Seara, dimineaţa este altul.

Ai făcut pe negândinte saltul,

Singur nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat.

Totul a fost brusc, neprevăzut,

Cupa s-a ciocnit şi-acum e spartă.

Şi prin trupul tău, ca printr-o poartă,

Peste noapte doi s-au petrecut.

Doi drumeţi setoşi care-ar mai bea

Cupa ce stă-n ţăndări la o parte,

Unul vine repede din moarte,

Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.

N-are nici un rost să-ţi mai sporeşti

Casa, acareturile, banii.

Nu cu săptămânile, cu anii,

De pe-o zi pe alta-mbătrâneşti.

Cea mai frumoasa floare-Radu Stanca

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »

O întrebă în şoapte într-o zi.

« Din insule pierdute-n depărtare

Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.

Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân

O fată albă, alb măsoară largul,

Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare

Corabia opri şi strânse-n ea

Morman de flori, căci fiecare floare

Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,

Cu peşti de aur prinşi la subţiori,

Corabia de foc o scufundară,

Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :

« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »

« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –

Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

Altfel cum-Ileana Mălăncioiu

Îngropată-n mirosul de trandafir

din luminoasa dimineaţă

culegeam petale ca vişina putredă

şi le puneam în mâna bunicii

în care se făceau dulceaţă.

Dulcea mea lumină şi mântuitoare

firul nădejdii n-a fost rupt

cât pluteşte încă galbena miere

în care stau petalele-aruncate

de mâna ei închisă dedesubt.

Nu putem fi cu totul despărţiţi

de cei plecaţi dintre noi

altfel cum ar fi putrezit ulucile

acestui cimitir de ţară unde florile

sunt mai înalte decât crucile.

Vis-Ileana Mălăncioiu

Cânt pe inimă ca pe-o frunză de fag

Stau oamenii-n drum să m-audă cum cânt,

Se uită unii la alţii tăcuţi

Şi se-ntreabă ce pasăre sunt.

E prea mult cântec împrejurul nostru,

L-ascult cu ei şi nu-l mai înţeleg,

Parcă m-aş fi temut să rup o frunză

Şi am cântat dintr-un copac întreg.

Remedii cu mămăligă

Pentru dureri in gât si răceală

Pune pe o tabla incinsa 2 linguri cu malai si fa inhalatii cu fumul produs. Seara, inainte de culcare, bea o cana cu terci, o mamaliga foarte subtire, care curge, in care pui ½ lingurita unt.

Pentru bronsite, tuse cronica, gripa

Prepara o mamaliga normala, las-o sa se raceasca cat suporta pielea, apoi intinde-o pe piept, in strat de 2 cm. Lasa 15 minute, da la o parte si sterge locul cu spirt camforat. Aceeasi cataplasma este foarte eficienta in zona renala, impotriva nefritelor, si in zona subabdominala, contra cistitelor.

Pentru eliminarea pietrelor de la bila

Aplica dimineata, la doua ore dupa micul dejun, in zona bilei un prosop inmuiat in ceai fierbinte de musetel. Schimba aceasta compresa de 3-4 ori, la intervale de 15 minute. Mananca pe la ora 12 o farfurie de gris cu lapte cat mai fierbinte. Peste 20 de minute, pune o mamaliga fierbinte mare, invelita intr-un prosop moale, in zona ficatului. 15 minute mai tarziu, bea 100 ml de ulei de masline sau de floarea-soarelui la 37°C si imediat sucul de la o lamaie. Noaptea se vor elimina pietrele.

• http://www.femeia.ro/sanatate/medicina-naturista/remedii-naturiste-cu-mamaliga-si-lapte-1785876

Invisible Man

Liu Bolin , din  Shandong, China, reușește să se camufleze în orice cadru, indiferent de cât de greu ar putea fi.

Liu "funcționează" pe o singură fotografie de până la 10 ore.

Metode de slăbire ...extreme

Un grăsan se hotărăște să slăbească. Caută pe internet un program de slabire și solicită on-line de la o companie planul lor de pierdere in greutate 5kg in 5 zile, zicandu-și s-o ia mai ușor.

A doua zi ii bate la ușa o tipa la vreo 19 ani, superbă atletică și doar încălțată in niște adidași roz și având un semn atârnat de gât.

Se prezintă ca un reprezentant al companiei online de pierdere in greutate și îi arată ce scrie pe semnul de la gâtul său: “Dacă mă poți prinde, poți să mă ai.”

Fără niciun alt cuvânt tipa se apucă să fugă. Tipul după ea. Câțiva kilometri mai târziu, transpirat și obosit fleașcă, el renunță la urmarire.

Aceeași fată se prezintă la ușa tipului în urmatoarele zile și același lucru se întamplă de fiecare dată.

În a șasea zi, el se cântărește și constată încântat că a pierdut 5 kg cum i s-a promis.

Se gândește că ar putea să continue și să piardă și mai mult din greutate și solicită programul de pierdere în greutate 10 kg in 5 zile de la aceeași companie.

A doua zi îi bate la ușa cea mai frumoasă femeie văzută în viața lui.

Ea nu poartă nimic, doar adidași roz și un semn atârnat de gât pe care scria: “Dacă mă poți prinde, poți să mă ai.”

Și alergătura reîncepe, ea in față, el după ea. Femeia era atât de frumoasă încât omul nostru alergă după ea de îi iesi sufletul.

In urmatoarele patru zile, același lucru se întamplă.

A șasea zi, tipul se cântărește și constată super mulțumit că a mai pierdut 10 kg cum i s-a promis.

Decide să scape odată pentru totdeauna de kg  în plus și solicită programul de pierdere în greutate 20 kg/ 7 zile.

“Ești sigur?” i se trimite un email. “Acesta este cel mai riguros program al nostru.”

“Absolut”, raspunde el, “nu m-am simțit atât de bine in viața mea. Și de data asta sunt sigur ca o prind.”

A doua zi aude o bataie în ușă, aleargă fericit să deschidă, gândindu-se ce minunație de femeie o să vadă, deschide ușa și înlemnește.

În fața ușii stătea un ditamai masculul, încalțat doar cu o pereche de adidași roz și cu un semn atârnat de gât pe care scria:

“Dacă te voi prinde, al meu ești!”