Balada lui nesimţilă-Şerban Foarţă

 Coteţul său e‑o atenansă

doar în zodiacul fără şansă

al nostru... La Kitai, jigodia

aceasta‑şi are nu doar zodia,

dar şi onoarea — el, godacul —

de‑a încheia întreg zodiacul.

În apocrifa noastră „zodie

a Porcului", câte‑o cimotie

(sau simplă cunoştinţă) poa' să

ne‑arate cât de norocoasă

e zodia Dumnealui (şi‑a Scroafei, —

c‑un iz, în plus, ca al garoafei).

Numai că, pentru a fi demn

de‑un astfel de benefic semn

(al unui ins din rasa York),

se cade‑a fi tu însuţi porc,

cu‑o piele cât mai nesubţire

care‑ţi aduce nesimţire.

*

La ce e nesimţirea bună?

La voiajatul împreună‑n

maşina‑n care se dă buzna,

de parcă orişiunde ai

urca,‑n troleu sau în tramvai,

tu circuli tot cu‑autobuzna!

Este un mijloc de transport

ce‑aduce tot mai mult a sport

extrem, — pe fondul olfactiv,

a toate izurile strânse‑n

spaţiile cele mai restrânse,

în care nu poţi fi activ,

ci doar cobai, — fie că pute

a cururi, subsuori, căpute,

fie că o telefonie

mobilă se‑ntretaie,‑n haită,

cu cinci manele ce se vaită

de moarte,‑ntr‑o babilonie.

*

La ce mai este bună pelea

cum spun persoanele acelea‑n

a căror minte sonul i

nu ştiu ce are‑a ispăşi,

de‑a dispărut cu totul, betul,

de el, din ditai alfabetul,

fie că cumperi pept din peaţă,

fie că ai perdut în veaţă,

fie că‑ţi merge aţă Featul,

fie că ăştia cu‑nfeatul

de câini ar trebui, şi ei,

făcuţi, cât mai degrabă, pei,

fie că ăia de vor pele

de câine pentru‑a‑şi face‑obele

din ea, căciulă sau mănuşi,

i‑ar jupui ca, de pănuşi,

porumbul. — „Daţi‑mi‑i pă mână

şi‑i termen într‑o săptămână!"

*

Porumbul evocat mai sus

dezlănţuie o poftă‑n plus

de‑aer curat şi iarbă verde,

ca şi de micii bine fripţi

cu‑aromitoare erbi şi‑nfipţi

în ţepe,‑ncât nu mai poţi perde

nici un minut, dând fuga‑n spaţiul

strâmt dintre blocuri, ca nesaţiul

să ţi‑l astâmperi cu grătare,

luând seama să le faci sub geamul

vecinului, care, ca neamul

de traistă, strigă tot mai tare

la tine, că‑l îneacă fumul,

al tău şi‑al altora, în cumul...

Când bulangiului nu‑i place

cum cântă Nicolae Guţă, —

tu‑i strigi: „La operă, bă, puţă,

cu tine, — tras la patru ace!"

*

— Nene Vasile, ia mai zi‑mi‑o

p‑aia dă i‑o zisăşi chiar astă seară,

lu‑aia cu sâni d‑o kilă?

— Fă, taci, că ţi‑l trimit pe fi‑mio

la tine şi te face pastă

dă mici; sau mută‑te la vilă!

Ce‑mi pasă mie c‑ai esamen

la nu‑ş' ce mă‑ta. Eu te‑njur

căci vreau manele, — nu‑s afon

ca ăia dă făceau un damen

tango, dup‑un magnetofon

dă‑i adormea pă ăi din jur.

Bă, foameo, veaţa‑i un ielastic

dă care tragi în chip şi fel,

plesnindu‑i p‑unii peste bot;

ce dacă,‑n jur, îs pungi dă plastic,

la iarbă verde e la fel,

şi‑alţi câini cu limba de un cot...

*

La ce mai este bună pielea

precum a unei pahiderme

de groasă? E că n‑ai să semeni

cu toate neamurile elea

strivibile precum un vierme

şi care, cică, ţi‑ar fi semeni.

Ce semeni?... Când tu eşti un macho

şi, din merţană, o faci fleaşcă

pe blonda din Trabant, pe care

o scuipi din mers şi‑i strigi: „Răgaceo,

te‑a căcat mă‑ta în caleaşcă,

dă nu poţi circula mai tare?"

Sau p‑ăla care‑i tragi o flegmă

când vrea‑s dăşchiză, în plin soare,

geamu‑n tramvai şi‑o babă, cică,

precisă ca o apoftegmă(!?):

„E corent, maică, şi ne doare

urechile!". — Ce semeni, Gică?

*

Ce semeni, Nae?... Poate clone

prin gări şi vămi autohtone,

cu termopane‑n rol de sticlă,

de după care câte‑o riglă

de calcul, îţi răspunde‑n scârbă,

ca unei moi urechi de cârpă, —

conform cutărui Decalog

(ălui vechi, cvasianalog,

doar că oleacă mai excentric),

şi care pune‑un punct pe i,

la punctul 2: „Nu te gândi

la ceilalţi. Fii, bre, egocentric."

Altminteri, nesimţiţii fac

un soi de Internaţională

ai cărei membri‑s, parcă, gemeni,

dar, îndeobşte, se prefac

că nu sunt din aceeaşi oală,

fi'ndcă nu vor să aibă semeni.

*

Ce semeni? — când, plecând la băi

mai totdeauna cu ai tăi

rar singur, — soaţa‑ţi, de o zi, e

plină de‑o tandră gelozie:

„Să nu uiţi cum urci, dragă,‑n tren

să‑ţi scoţi pantofii dă teren

şi să rămâi doar în ciorapii

tăi flauşaţi şi albi; iar crapii

în saramură, nici pă ei

să nu‑i serveşti fără mujdei,

mujdeiu‑n care‑ntingi şi cele

vreo doişpe proaspete piftele;

iar dacă‑l iei şi p‑ăla micu

(care e,‑ntreg, leit tăticu'),

lasă‑l să umble copăcel

ba chiar de‑a buşilea, şi el,

că‑nţepeneşte şi, în veaţă,

doar cin' să‑mpinge iasă‑n faţă."

*

„A, şi să nu uiţi, Aurele,

maieul ăl cu găurele

prin care‑o adiere simţi,

că prinde bine când îţi scoţi

cămaşa albă din chiloţi

şi din nădragii ăia strimţi.

Şi să nu uiţi să te‑ntorci vineri

că e logodna ălor tineri,

iar pentru că la noi nu‑i loc,

vom aşeza,‑n mai larga casă

a scărilor, o lungă masă

şi vom pofti întregul bloc:

să tacă ăi dă pă palier

c‑atunci când pleci, în marşaler,

te‑auzi mai rău ca la raliu, —

iar cu‑ordinea, îl punem şef

pă ăl bătrân, pă nenea Ştef,

ce‑a fost, pă vremuri, caraliu."

*

„Dă toate numele mi‑e silă,

zisese tac‑su, când cu pleaşca

cu decreţelu... S‑aibe şiansă,

io zic să‑i zicem Nesimţilă!"

Iar soacră‑sa, privind în ceaşca

cu nechezol, cam dinspre ansă

spre stânga (ea nu‑i zicea toartă,

fi'ndcă ştia de la cocoana

unde fusese fată‑n casă,

că se‑mbunătăţeşte soarta

când ţii de ansă chiar o cană,

darmite‑o franţozească tasă),

spunea, pe urmă, cui credea‑n

ghicitul în cafea şi‑n dodii

dintr‑astea: „După ce‑o re'ntorc,

cu gura‑n sus, ce să vedea

în ceaşcă?... Ale doişpe zodii, —

iar ultima era un porc!"

---