vineri, 10 ianuarie 2014

Interogativul Marx-Adrian Păunescu (Poezii cenzurate)


Cu creierul de îndoială ars
Uitat de oameni și drogat de pace
Mă-ntreb, acum, ce mai înseamnă Marx
Și îl întreb ce se mai poate face ?

Modelul orișicum e terfelit,
O altă lume n-avem pe Planetă
Stăm între plus și minus infinit
Și, fiecare, soarta și-o regretă.

Sînt unii care cred că e deajuns
Și cer pe Continent să vină Marea
Dar ei îl iau pe Marx ca pe-un răspuns
Ei nu-nțeleg că Marx e întrebarea.

Soluția e-n fiecare zi,
Soluția într-un străfund există
Va fi și comunismul, va veni ?
Dar ce-nsemnează lumea comunistă ?

Sîntem egali ? Sîntem egalii cui ?
Ai triștilor oligofreni din clinici ?
Egalitate absolută nu-i
Cât mai există genii, muți și cinici.

Sacralizăm pe Marx într-adevăr ?
Sacralizăm din el ce ne convine,
Îi tundem dialectică și păr
Și-l facem un burghez, gentil și bine.

Dar a trăi ca-n Marx, ca-n fila sa
E a ceda la cîntec de sirene,
Cum viața nu se poate întîmpla,
După modele shakespeariene.

Pămîntul naște pîine tot mai greu,
Se descalifică în bancă banii
Și Marx nu ține loc de Dumnezeu,
Să poată mulțumi cu-n fleac țăranii.

A fi marxist real, în vremea ta,
Când Marx cel viu e-atîta de departe
Înseamnă a nega și-a cerceta
Și-a afirma pe viață și pe moarte.

Cu domnul Marx am de-ncheiat un cont
Pe care crizele-l amînă iarăși
Aș vrea să-l simt luptînd pe-același front
Să-l pot numi într-adevăr tovarăș.

Aplauzele nu-i priesc deloc
Se scorojește în tablou bătrînul
Și-i vine vara-n zori s-o ia din loc
Ca un țăran pe munți să-ntoarcă fînul.

Nu căutați răspunsurile-n el,
Ci-n frământarea tristei noastre plebe
El, dintre filozofi, cel mai rebel
Abia a reușit să mai întrebe.

Nu-l protejați cu-atîți agenți călări
El trebuie să vadă și să știe
El trebuie să-și pună întrebări
Pierdut cu Engels într-o berărie.

Ca orice bun și genial evreu
Care-a citit și-a macerat Talmudul,
El relativ a fost, va fi mereu
Și va putea în Nord să mute Sudul.

Era fragil ? Era cumva robust ?
În barba lui se-mpleticeau groparii
Ca-n lăstărișul unui vechi arbust
Și Marx îi detesta pe toți mai marii.

Putea ajunge și un bun notar
Cu stil bufant la mînecă și perne,
Dar și-a ales destin și drum amar
Părinte al iluziei eterne.

Precum ca-n Shakespeare nu putem trăi,
Că n-avem aer de atîtea drame
Cum să visăm în fiecare zi
Cînd fabrici cresc și vite mor de foame ?

El, jude, avocat și procuror
În boxă neagră și în boxă albă
De-o noapte calmă i se face dor
Și intră-n berărie pentru o halbă.

Și-atunci venim la dînsul în local
Și cu pahare mîndru ridicate
Cu drag și cu sămînță de scandal
Îi spunem: ”La mulți ani și sănătate” !

Ne despărțim de cartea lui, grăbit,
Ne-a hotărît la asta disperarea,
Că de la plus la minus infinit
Nu, Marx nu-i un răspuns, ci întrebarea !


21 februarie 1982 Sinaia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu