| Cu creierul de îndoială ars Uitat de oameni și drogat de pace Mă-ntreb, acum, ce mai înseamnă Marx Și îl întreb ce se mai poate face ? Modelul orișicum e terfelit, O altă lume n-avem pe Planetă Stăm între plus și minus infinit Și, fiecare, soarta și-o regretă. Sînt unii care cred că e deajuns Și cer pe Continent să vină Marea Dar ei îl iau pe Marx ca pe-un răspuns Ei nu-nțeleg că Marx e întrebarea. Soluția e-n fiecare zi, Soluția într-un străfund există Va fi și comunismul, va veni ? Dar ce-nsemnează lumea comunistă ? Sîntem egali ? Sîntem egalii cui ? Ai triștilor oligofreni din clinici ? Egalitate absolută nu-i Cât mai există genii, muți și cinici. Sacralizăm pe Marx într-adevăr ? Sacralizăm din el ce ne convine, Îi tundem dialectică și păr Și-l facem un burghez, gentil și bine. Dar a trăi ca-n Marx, ca-n fila sa E a ceda la cîntec de sirene, Cum viața nu se poate întîmpla, După modele shakespeariene. Pămîntul naște pîine tot mai greu, Se descalifică în bancă banii Și Marx nu ține loc de Dumnezeu, Să poată mulțumi cu-n fleac țăranii. A fi marxist real, în vremea ta, Când Marx cel viu e-atîta de departe Înseamnă a nega și-a cerceta Și-a afirma pe viață și pe moarte. Cu domnul Marx am de-ncheiat un cont Pe care crizele-l amînă iarăși Aș vrea să-l simt luptînd pe-același front Să-l pot numi într-adevăr tovarăș. Aplauzele nu-i priesc deloc Se scorojește în tablou bătrînul Și-i vine vara-n zori s-o ia din loc Ca un țăran pe munți să-ntoarcă fînul. Nu căutați răspunsurile-n el, Ci-n frământarea tristei noastre plebe El, dintre filozofi, cel mai rebel Abia a reușit să mai întrebe. Nu-l protejați cu-atîți agenți călări El trebuie să vadă și să știe El trebuie să-și pună întrebări Pierdut cu Engels într-o berărie. Ca orice bun și genial evreu Care-a citit și-a macerat Talmudul, El relativ a fost, va fi mereu Și va putea în Nord să mute Sudul. Era fragil ? Era cumva robust ? În barba lui se-mpleticeau groparii Ca-n lăstărișul unui vechi arbust Și Marx îi detesta pe toți mai marii. Putea ajunge și un bun notar Cu stil bufant la mînecă și perne, Dar și-a ales destin și drum amar Părinte al iluziei eterne. Precum ca-n Shakespeare nu putem trăi, Că n-avem aer de atîtea drame Cum să visăm în fiecare zi Cînd fabrici cresc și vite mor de foame ? El, jude, avocat și procuror În boxă neagră și în boxă albă De-o noapte calmă i se face dor Și intră-n berărie pentru o halbă. Și-atunci venim la dînsul în local Și cu pahare mîndru ridicate Cu drag și cu sămînță de scandal Îi spunem: ”La mulți ani și sănătate” ! Ne despărțim de cartea lui, grăbit, Ne-a hotărît la asta disperarea, Că de la plus la minus infinit Nu, Marx nu-i un răspuns, ci întrebarea ! 21 februarie 1982 Sinaia |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu