Cuiburile-Mihail Săulescu

Şi când se vor întoarce cocoarele plecate,

- Căci primăvara sfântă o să ne vie iară,

Atâtea cuiburi calde, în urma lor lăsate,

Le-or regăsi tot astfel cum le-au clădit în vară?

O! cine ştie, poate de-atâtea vremuri grele

Nimic la primăvară n'o rămânea din ele,

Din cuiburile calde, ce le doreau sburând, 

Cocoarele venite de peste mări şi ţări 

Şi-aduse de departe de-al lor nostalgic gând 

În legănarea dulce a veşnicei sperări. 

Şi n'or găsi nimica din ce-au lăsat odată,

- Şi vor găsi atâta: speranţa spulberată...

S'or apuca atuncea să le clădească iară, 

Pe vechile lor locuri din fiecare vară, 

Şi fără să le pese că altă iarnă, poate, 

Porni-va să dărâme iar cuiburile toate!

- Căci ele or să vină mereu, din depărtări,

În piept cu-aceleaşi doruri, cu-aceleaşi dulci sperări,

Că într'un timp, odată, puterea vor afla 

Ca să clădească cuibul ce nu va mai cădea.