Tu ce mă faci să cânt şi să visez acuma,
Eu văd că eşti departe, şi poate n'ai să vii...
Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii;
Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai,
Că porţi ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care eşti departe — şi poate n'ai să vii...
... Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină,
Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăeşti,
Tu, care azi nu eşti —
Şi poate nici odată aevea n'ai să fii...
Dar eu visez — şi visul aripile-şi întinde,
Dar eu visez — şi visul din nou mai mult s'aprinde,
— Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n'ai să fii
Ori eşti, — dar prea departe, şi pururi n'ai să vii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu