Ascetul Senie la poarta Raiului

Un ascet își dedică toată viața lui Dumnezeu, trăind în pustiu, hrănindu-se cu
rădăcini,toate cu gândul la răsplata în  viața de apoi ,pentru viața sa de pe pământ
întru Dumnezeu. Vine și fericita  zi în care moare (după atâtea rădăcini zi de zi, era
de așteptat). Urcă frumos pe tunel, trece de lumină,ajunge la poarta Raiului, cu
Sf.Petre cu ceaslovu-n față. Dă să intre în Rai, sigur pe el. Sf. Petre îi
barează drumul:
- Ooo, încotro?
- Păi în Rai, eu sunt ascetu' Senie.
- Păi, hai să verificăm ce zice ceaslovu'.
Caută Sf.Petre la secțiunea"Asceți"
- Senie...Senie... Nu, n-am niciun Senie la"Asceți".
- Cum n-aveți nici un Senie...?!Caută la sfinți!
- Senie...Senie... Nu, nu-i niciun Senie nici la"Sfinți". Ascetu',din ce in ce
mai agitat și enervat:
- Caută la "Mucenici",la "Credincioși cu merite deosebite", la mama mă-sii.
Trebuie sa fiu undeva acolo!Sf.Petre caută prin  tot
ceaslovul... Nimic. Senie dărâmat...
- Toată viața pierdută... Am mâncat la rădăcini de mi-a venit rău,
mi-am dedicat toata viața lui D-zeu...Pentru ce?!
Sf.Petre il ia impaciuitor de dupa umeri și-i zice.
- Mă, vezi norișoru'ăla de acolo,ăla mic, alb și pufos?
- Da...,zice Senie printre hohote de plâns.
- Zâmbește, mă,ești la Camera Ascunsă