Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am să stărui –
prea rar se împlineşte un vis de sărbători ...
Dar adu-ne-o pereche de aripi fiecărui,
ca să mai dăm o raită prin stele, uneori.
Să umplem orizontul, cînd ziua stă să vină,
un foşnet lung de stoluri spre zare săgetînd,
semn că se-nalţă liberi, ca vulturii-n lumină,
copiii şi stăpînii întregului pămînt.
Imensele penaje călite de furtună,
să năruie zăgazuri şi să despice drum
prin veşnica pustie dintre pămînt şi lună,
şi să se-ntample-această minune, ca şi cum
te-ai duce după apă sau ai citi o carte ...
În staţia din Cosmos, la strung sau la birou,
să dăinuie în tine vibrarea fără moarte,
chemările de aripi, cu infinit ecou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu