joi, 12 decembrie 2013

Taina Fericirii

 Un negustor oarecare şi-a trimis fiul să înveţe Taina Fericirii de la cel mai înţelept dintre toţi oamenii. Băiatul a umblat 40 de zile prin deşert până a ajuns la un frumos castel, în vârful unui munte. Acolo trăia Înţeleptul pe care îl căuta . Însă în loc să întâlnească un sfânt, eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o vânzoleală extraordinară: era un dute-vino de negustori, oameni care stăteau de vorbă prin colţuri, o mică orchestră cânta melodii suave, mai era şi o masă plină cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii. Înţeleptul vorbea cu toată lumea, iar băiatul a trebuit să aştepte vreo două ore până să-i vină şi lui rândul. Înţeleptul asculta cu atenţie motivul vizitei, dar îi spuse ca în acel moment nu avea timp să îi explice Taina Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat şi să se întoarcă peste vreo două ore. Dar până atunci, vreau să te rog ceva, a completat Înţeleptul, dându-i băiatului o linguriţă în care picură doi stropi de untdelemn sfinţit. Cât mergi, poartă această linguriţă fără să verşi untdelemnul din ea. Băiatul a început să suie şi să coboare scările palatului, cu ochii aţintiţi la linguriţă. După cele două ore s-a prezentat iaraşi în faţa Înţeleptului. - Va să zică, începu Înţeleptul, ai văzut tapiseriile persane din sufragerie ? Ai văzut grădina care i-a luat Maestrului Grădinar zece ani ca să o creeze ? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea? Ruşinat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse picăturile de untdelemn sfinţit pe care i le încredinţase Înţeleptul. - Atunci întoarce-te şi cunoaşte minunile lumii mele, îi spuse Înţeleptul. Nu poţi avea încredere într-un om, dacă nu îi cunoşti casa. Mai liniştit de aceasta dată, băiatul luă linguriţa şi reîncepu să se plimbe prin palat, de data aceasta observând toate operele de artă care atârnau de tavane şi pe pereţi. A văzut grădinile, munţii din jur, gingaşia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă era aşezată la locul ei. Întors la Înţelept, îi relată în amănunţime ceea ce văzuse. - Dar unde sunt cele doua picături de untdelemn pe care ţi le-am încredinţat ? a întrebat Înţeleptul. Privind linguriţa, băiatul văzu că o vărsase. - Acesta este singurul sfat pe care ţi-l pot da, spuse Înteleptul.

Taina Fericirii constă în a privi toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din linguriţă.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu