duminică, 29 decembrie 2013

Limba – fluviul curcubeului... - Ion Pachia Tatomirescu


Limba este un fluviu sacru –
războinicul ce bea din apele-i limpezi
se face nemuritor...

Gândirea este fapta fluviului –
ea ţine deşertul la distanţă,
dincolo de piramide, dincolo de sfincşi...

Limba – fluviul curcubeului
cu delta-n priveliştea fiinţei...!


4 comentarii:

  1. Simbolul căutării esenţei, al limpezirii energiilor mai presus de orice materie
    (1988, decembrie, 14)

    Ioan Lascu
    (Slătinioara-Petroşani, 9 ianuarie 1951) :

    «Ion Pachia-Tatomirescu, aflat la amiaza vieţii, resuscită atenţia cititorilor prin noul volum de poezii Verbul de mărgărint, publicat de Editura „Facla“ din Timişoara, în acest an [1988]. Am folosit metafora „amiaza vieţii“, vrând să sugerăm că scriitorul doljean se află acum la vârsta deplinei maturităţi, că are în urmă o semnificativă activitate literară.
    Din 1972 (anul debutului său editorial) şi până în prezent [1988], I[on] P[achia-] Tatomirescu a publicat şapte volume de versuri, numeroase recenzii, articole, eseuri şi traduceri din poezia sovietică şi chineză contemoporană. În eseistică este preocupat de abordarea fenomenului cultural din interiorul propriului sistem poetic. Se constată, deci, şi la Ion Pachia-Tatomirescu, faptul că eseistul este dominat de poet, că tentaţia critică nu este decât o urmare a nevoii de explicitare, de amplificare, pe alte coordonate, a poeziei.
    Poezia lui Ion Pachia-Tatomirescu este marcată de autohtonism şi de mitologie, putându-se sesiza, după spusele lui Laurenţiu Ulici, elemente recurente precum Muntele, Matca, Fluviul, Curcubeul, Soare-Moş. Toate stau sub simbolul căutării esenţei, al limpezirii energiilor mai presus de orice materie.
    Pasărea adevărului este simbolul fiinţării prin cuvânt. Un nesecat filon al autohtoniei este limba, comparată cu un fluviu sacru, cu „fluviul curcubeului / cu delta-n priveliştea Fiinţei... !“ [p. 6]. Pasăre-fluviu-curcubeu constituie, deci, un triptic de simboluri ce corespunde unui triptic sistemic: adevăr – limbă – Fiinţă. Sub pasărea adevărului se află câmpia istoriei, pe care „grâul verde-i un front / al cunoaşterii, din rădăcină“ [p. 7]. Câmpia de sub pasărea adevărului a fost brăzdată de hoardele puzderii, „a cunoscut furtuni de oase“, dar nu a căzut pradă adversităţilor, deoarece „câmpu-i sub un ordin al / nemărginirii şi-al puterii“ [ibid.], el este sub protecţia unor arhetipuri spirituale care înving timpurile. Arhetipurile se conservă în limbă, care, prin reflectarea în Fiinţă, este pavăză a istoriei.
    Poetul năzuieşte să plăsmuiască o insolită cosmogonie, căreia îi spune Cosmogonie cu prigorii. Adevărul, Lumina, Spaţiul, Cuvântul, Iubirea, ca fundamente cosmice, sunt părtaşe la această cosmogonie ce ne înglobează specificul, fiinţa istorică şi fiinţa neaoşă. Totul se petrece ca într-o geneză guvernată de numere pitagoreice.
    Prigoria ne apare ca o imagine a unui departe-aproape, ea fiind o concretizare (apropriere) a unui spaţiu ale cărui repere spirituale vin de departe din timp.
    Ion Pachia-Tatomirescu devine obstinat până la ermetism în numele acestei temerare demonstraţii a apartenenţei spaţiului său familiar la Cosmos şi la Esenţă. O recuzită grea îşi pune pecetea pe anumite poeme. Fascinant este când esenţele se-ntruchipează în spaţiul carpato-danubian, din care se desprinde şi urcă până la Soarele-Moş chipul spiritual al lui Eminescu : „E-n spuma laptelui ţara întreagă, / e-n zăpada de pe făptura lui Eminescu. Da, în profil, / chipul poetului seamănă cu harta sfântă a patriei, / fixată perpendicular pe zidul eternităţii / din umerii lui cât Dacoromânia“ [p. 31].
    Ion Pachia-Tatomirescu ni se înfăţişează ca un poet cu intenţii foarte îndrăzneţe, [a]plecat către adâncuri insondabile ale spiritului. Atunci când nu se rătăceşte în hăţişuri, el ne cheamă să poposim în luminişurile curate ale poeziei.»
    (Ioan Lascu, Simbolul căutării esenţei, al limpezirii energiilor mai presus de orice materie, recenzie publicată în cotidianul craiovean, Înainte, anul al XLV-lea, nr. 13592, 14 decembrie 1988, p. 2, privitoare la volumul de versuri al lui Ion Pachia-Tatomirescu, „Verbul de mărgărint“, Timişoara, Editura Facla, 1988).

    RăspundețiȘtergere
  2. Intregul poem, "Cu domnul Cantemir despre portretul lui Eminescu", scris / publicat in 1985 si publicat de Mircea Tomus in revista "Transilvania", ar fi binevenit langa "Limba - fluviul curcubeului", curcubeul fiind luat in acceptiunea-i lirico-semantic-sincretica din "Biblie" ; in intregul lui, se transcrie mai jos pentru "Distinsul Receptor", cum ii place Poetului sa spuna :
    Cu domnul Cantemir despre portretul lui Eminescu

    Ninge-acum orizontal, domnule Cantemir,
    de parcă se piaptănă Samosh – al nostru tată-cer –
    deasupra tuturor peşterilor sacre din Carpaţi,
    după o noapte în care i s-a spart – de-atâta somn
    greu – imensa-i pernă cu puf de lebădă :
    în bărăgane, până sub Dunăre, cai şi călăreţi
    se scufundă printre nămeţi !

    E-n spuma-laptelui ţara întreagă, Enciclopedicule,
    e-n zăpada de pe faţa lui Eminescu – da, în profil,
    chipul Poetului seamănă cu harta incandescentă
    a Patriei, fixată perpendicular
    pe zidul eternităţii din umerii lui cât Dacia.

    Bucovina, Maramureşul, în omăt,
    adună lumina întreagă de pe fruntea Poetului ;
    pe tâmpla-i stângă, se zăreşte Prutul, clopoţind
    până sub lobul urechii, unde se ocheteşte-n Don-Ares ;
    de sub sprânceana-i arcuită sonor, şerpuieşte Siretul,
    mai lin, spre Fluviul cel Mare, ce-i conturează
    stufoasa bărbie (desigur,
    delta-i se ascunde sub ceafa lui neguroasă)...

    Da, în profil, capul Poetului întruchipează harta
    României uimitoare, înrădăcinată-n eternitatea-i
    din umeri : din ochiul lui drept, izvorăsc
    râurile noastre parţial-libere –
    Tisa şi Someşul, Crişurile, Mureşul şi Oltul
    (da, Enciclopedicule, ochii lui himerici scânteie-n lăuntru,
    de ei rezemându-se Apusul cu-ale lui coroane supraetajate) ;
    buzele lui murmură Porţile-de-Fier-ale-Cuvântului
    (porţile de platină, ori de crom, sau de lumină –
    cum vrei să le zici...) ;
    Dunărea i se înnoadă sub Mărul-lui-Adam (ori Mărul
    lui Deceneu, de doreşti), simţind magnetul
    invizibil al Pontului, în pat de răchită Euxină ;
    pletele lui – cât Moldova noastră şi Dobrogea
    de toate mileniile –, proptind răsăriturile,
    coboară dinspre Putna şi Voroneţ –
    şi clopotele mănăstirilor (în care Ane zidit-am)
    înalt întăţesc (o, nu, domnule Cantemir,
    părul lui – pana corbului – este natural –
    n-a purtat perucă vreodată, ca-n medievalele vremi ;
    n-aş putea spune cine i l-a potrivit cu foarfecele –
    eu aşa-l ştiu dintotdeauna – Luceafăr – şi-apoi,
    cine poate să tundă veşnicia, Enciclopedicule ?)... !

    Da, în profil, capul divin al poetului Eminescu
    întruchipează harta României uimitoare,
    înrădăcinată-n eternitatea-i din umeri – şi de aceea,
    poate, pământul nostru a dăruit cele mai multe
    genii pe cap de locuitor (mort, viu, viitor)...!

    Da, în profil, chipul Poetului conturează harta
    incandescentă a Patriei, fixată perpendicular pe zidul
    eternităţii din umerii lui cât Dacia / Dacoromânia...!*
    1985.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ingaduie-se lui Ion Donares a mai adauga la comentariul anterior atat versiunea in limba engleza cat si nota de sub asterisc :
    Ion Pachia-Tatomirescu

    With Mr Cantemir on Eminescu's Portrait

    Mr Cantemir, it's snowing horizontally,
    as if Samosh – our Father-Sky – were combing
    his hair over the sacred caves in the Carpathians,
    after a night when his immense swan's down pillow
    unstitched – from such ponderous slumbers – :
    upon vast plains and beyond the Danube, horse
    and horseman are swallowed by snow drifts !

    Encyclopaedicus, the whole country's under milk foam,
    embedded in the snow on Eminescu's face – oh, indeed,
    in profile, the Poet's portrait resembles our Motherland's
    incandescent map, perpendicularly set on eternity's wall
    which rises from his shoulders, as broad as Dacia.

    The snowy Bucovina and Maramuresh shine
    like the light on the Poet's forehead;
    on his left temple, there's the Prut river, tinkling
    downwards, below his earlobe, to knot the Danube;
    from under his eyebrow, arching echoes, the Siret river
    slithers more gently towards the Great River, sketching
    his bushy beard, (naturally,
    its delta is concealed by his foggy nape)...

    Indeed, in profile, the Poet's head draws the map
    of astonishing Romania, taking root in his shoulders'
    eternity: our partially-independent rivers – the Tisa,
    the Somesh, the Crish, the Muresh, the Olt –
    spring from his left eye (it is true, Encyclopaedicus,
    his chimeric eyes sparkle inwardly, propping up
    the Western world with its tiering crowns);
    his lips purl the Word's-Iron-Gates
    (the gates of platinum, chromium, or light –
    whatever name you might call them...);
    The Danube ties a knot under Adam's Apple (or
    Deceneu's Apple, if you wish !), feeling the invisible
    magnet, in the Black Sea's osier bed;
    his hair – unravelling over our millennia-long
    Moldova and Dobrogea –, leaning against sunrises,
    flows from the Putna and Voronetz monasteries –
    and their bells (there we have immured our Annas)
    paternise even loftier (oh no, Mr Cantemir,
    his hair – raven-black – is genuine –
    he never wore a periwig, like in mediaeval times;
    it's hard to tell who trimmed his hair –
    this is the only portrait I know – Hyperion – besides,
    who can ever clip eternity, Encyclopaedicus ?)... !

    Naturally, in profile, Eminescu's divine head,
    sketches the map of astonishing Romania,
    taking root in his shoulders' eternity – therefore,
    our land must have gemmed the highest number
    of geniuses per inhabitant (dead, alive or future)...!

    Indeed, in profile, the Poet's face shapes our Motherland's
    incandescent map, perpendicularly set on eternity's wall
    which rises from his shoulders, as broad as Dacia / Romania...!*
    1985
    (English version by Gabriela Pachia)
    _____________________
    *Distinsul Receptor poate afla variante ale poemului Cu domnul Cantemir despre portretul lui Eminescu, de Ion Pachia-Tatomirescu : în revista «Tansilvania» (Sibiu, redactor-şef: Mircea Tomuş), nr. 8 / august 1985, p. 25; „cu cosmetizări“ spre a trece de „cea mai aspră cenzură ceauşistă“, în volumul «Verbul de mărgărint», Timişoara, Editura Facla (director: Ion Marin Almăjan; redactor-şef: Eugen Dorcescu şi redactor „responsabil de carte“: Marcel Tolcea), 1988, p. 31 sq.; în volumul «Bomba cu neuroni», Timişoara, Editura Aethicus, 1997, p. 80 sq.; în «Anuarul de martie» Anuarul de martie, anul III, nr 3, Timişoara (ISSN 1842 – 0974), martie / 2008, paginile 222 ‒ 225 ; etc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Poemul «Limba – fluviul curcubeului», de Ion Pachia-Tatomirescu, a văzut lumina tiparului mai întȃi în volumul «Verbul de mărgărint», Timişoara, Editura Facla, 1988, p. 6 ; bilingv, a fost tipărit în ciclul «Ars poetica» al volumului lui Ion Pachia-Tatomirescu, «Despre fructul curcubeului» / «On the Fruit of the Rainbow», Timişoara, Editura Aethicus / Aethicus Publishing House (ISBN 973-85262-4-8), 2007, paginile 18 şi 19.


    Ion Pachia-Tatomirescu

    LANGUAGE – THE RIVER OF THE RAINBOW...

    Language is a sacred river –
    the warrior who drinks its clear waters
    becomes immortal...

    Thought is the river's deed –
    it keeps the desert at a distance,
    beyond the pyramids, beyond the sphinxes...

    Language – the river of the rainbow
    its delta in the sight of the Being...!

    (Translated by Gabriela Pachia)

    RăspundețiȘtergere