Cioara-George Topârceanu

Câmpul alb, ca un cearşaf,

Până-n zări se desfăşoară...

Sus pe-un stâlp de telegraf,

S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par

Ca o acvilă pe-un soclu,

Oacheşă ca un hornar

Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,

Sub nemărginitul cer;

Singuratică şi mică

Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă

Într-un cap de lumânare;

Ca o mutră imobilă

De harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi pârlită

De la coadă până-n plisc,

Ca o pajură trăsnită

Într-un vârf de obelisc;

Încrustată-n atmosferă

Ca un ou de ciocolată;

Amărâtă şi stingheră

Ca o prună afumată;

Cu alura interlopă

Ca un muzicant în frac,

Cuvioasă ca un popă

Şi smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru;

Mistică şi fără chef

Ca un basorelief

De pe-un monument funebru;

Încomodă-n soare, ca

Un gunoi în ochi; nefastă

Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă

La un joc de bacara;

Suspendată ca o notă

Pe un portativ gigant;

Slută, ca o hotentotă

Părăsită de amant;

Mică-n mijlocul naturii

Ca un fir de praf de puşcă;

Neagră cum e cerul gurii

La un câine care muşcă;

Cruntă ca o vânătaie

Cauzată-n match de box;

Ca un bulgăre de cox

Care-a stat o noapte-n ploaie;

Resemnată, ca-n vitrină

O reclamă pentru vulg,

Şi uşoară ca un fulg

De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu

În văzduhul diafan, —

Ca un punct aerian

Pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos

Al priveliştii de cretă;

Solitară şi cochetă

Ca un cuc de abanos;

Neagră, ca o muscă-n lapte,

Şi fantastică-n contur,

Ca un miez adânc de noapte,

Cu lumină împrejur;

Fină ca o acadea

De ţiţei topit la soare;

Prinsă-n falduri de ninsoare

Ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh

Cu penajul ei feeric, —

Ca o cupă de-ntuneric

Răsturnată în văzduh;

Gravă ca o rugăciune

Şi posomorâtă ca o

Figurină de cărbune

Cu nuanţe de cacao;

Tragică, ca o emblemă

A obştescului sfârşit;

Sumbră ca o anatemă

Aruncată-n infinit;

Mută-n liniştea câmpiei

Ca un bloc de piatră arsă,

Ca un ghem de beznă toarsă

Din fuiorul veşniciei, —

Atârnând de bolta goală

Ca un uger de catran

Unde pruncii lui Satan

Vin, plângând, să sugă smoală;

Piază-rea, ca un blestem

Azvârlit aşa-ntr-o doară

Creatorului suprem, —

Şi banală... ca o cioară!