miercuri, 8 ianuarie 2014

Baladă-Eugen Ionescu


A fost un pitic.
Era prost 
Şi peltic. 
Cu fraţi buni 
Gărgăuni
Rătăcea 
Prin văgăuni.
Făcea pipi
Într-o lalea
Şi locuia
Într-o stea.
Se răstea
Cu-n vârf de ac
La furnică
Şi gândac.
Când mişca
Nu se ştia
Dacă-i nasul,
Dacă-i pasul.

II

O, nătâng pitic,
Făptură de nimic,
Cum de ţi-a plăcut
Fata trestioară,
Gura ei de mac,
Şoldul ca un arc,
Când tu te-ai ştiut
Fiinţă de ocară?
O, pitic nebun
Fata e în turn.
Îl strivi
Cu degetul mic
Şi-l ascunse 
În buric.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu