Balada omului de rând-Boris Ioachim

Zori de zi plini de miresme…

Noaptea fuge din ferestre, 

Soarele sărută roua …

Cetăţean de mâna-doua

Brusc, tresare-n aşternut, 

Gemând, saltă în şezut

Ochi-ncercănaţi şi-i freacă –

Poate somnul o să-i treacă.

Caută în jur posac: 

“Amărât sunt şi sărac

Fără râs şi bucurii –

Dar bogat în datorii

La băcan, la lăptărie, 

La fisc şi la primărie, 

Iar Uzina – bat-o vina! –

Mi-a tăiat de ieri lumina.”

Soarele sărută roua…

Cetăţean de mâna-doua

Roboteşte cu mult sârg: 

“Mâine, iară-i zi de târg

Şi-o să-mbrac costumul vechi, 

Îmi trag basca pe urechi

Şi-o să mă înfund în birt

Să-mi ard sufletul cu spirt.

Să-mi ard sufletul şi gura

Poate potoli-voi ura

Care-mi macină rărunchii –

Trupul, până-n vârf de unghii.

Şi să uit că n-am parale, 

Că mă plec cu greu de şale, 

Că zadarnică mi-e truda

Şi mă ostenesc de-a surda…”

Seară …zare arsă-n jar…

Stelele timid răsar

Luna râde-n colţul gurii

Peste zbuciumul făpturii.

Peste lucruri cade roua…

Cetăţean de mâna-doua

Rar păşeşte către casă –

Truda, umeri-i apasă.

Ochii-i încreţiţi de riduri

Cufundaţi-s în negre gânduri, 

Şi nu văd bolidul care

Iese-n trombă din parcare.

Doar un geamăt scurt – şi gata! 

Liniştea-şi lăţeşte pata

Peste zbuciumul făpturii…

Luna plânge-n colţul gurii, 

Întuneric de tăciune

Tainic, nopţii doliu pune

Stelele privesc mirate

O surată care cade.

Zori de zi plini de tristeţe…

Când cocoşi-şi dau bineţe

Soarele sărută roua…

Cetăţean de mâna-doua

Liniştit stă în coşciug: 

A scăpat de tras la jug

Şi plecând dintre cei vii – 

Nu mai are datorii.

Iar în casa cea de tină –

Nici că-i trebuie lumină…