Sonet - Virgil Gheorghiu

Lucra Manole meşterul cu trudă

Şi fără spor la zidul legendar,

Că-n faptul nopţii, piatra de sub var

Smintea din loc cu tencuiala udă.

Dar n-a mai fost istovul în zadar,

Când a zidit cu desnădejde crudă,

În temelii, un om străin, nici rudă,

Ci draga lui: trup viu, cu ochi de jar.

S-a-năbuşit năprasnic fericirea,

Dar întărită-i schela. Turnuri sfinte

Sclipesc urcând în soare mânăstirea.

Asemeni lui, purtând un vis în minte,

Poeţii îşi ating desăvârşirea

Zidind iubirea vieţii în cuvinte.