Fulg-Nicolae Labiș

Desfrunzit şi prea bătrân,

Tremură de frig gorunul.

Au căzut şi-ntâii fulgi

Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,

Floarea mică şi rotundă

S-a topit şi a murit –

O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat

Să scriu trista ei poveste;

Despre-un fulg care-a venit

Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas

În înaltul bolţii tale,

De-ai venit atât de pur

Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniştit,

Răsucindu-te cu ură,

Ţi-a mânat către pământ

Prea gingaşa ta făptură?

Şi de vreme ce sosişi,

Pentru ce-ai dat morţii vamă?

Nu puteai să fii de-argint,

Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam

Întrebarea mea nebună,

N-am văzut cum lângă geam

Ninge-ntruna şi întruna.

Iar când ochii mi-am-nălţat,

Am văzut cum prin ninsoare

Valea-ntreagă lumina

Minunat scăpărătoare.