duminică, 1 decembrie 2013

După-amiaza unui cântec/Nichita Stănescu

Sprijineam dungatul aer între ochii tăi și-ai mei
sprijineam dungatul aer al acelei după-amiezi 
cu frunze galbene-verzi.
Între dulcile timpane,sprijineam un sunet lung.
Degetele diafane
îl ating și parcă smulg
din ființa auzită a secundei 
de atunci 
trupurile noastre lungi.
Ce frumoase și ce line
 fulgerate-n înălțime
,și cu mantii lungi de nori
,cu stele la subțiori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu