ȚIPURITURĂ - de Liviu Sofonea

Nici aceea nu-i durere 

Care-n două veacuri piere

Ca o jalnică părere

Dup-o scamă de avere

Nici aceea nu-i iubire

Care nu-i presus de fire

Trează-n veci,nu pomenire,

La Prohod și la Vestire.

Ăla nici că-i legământ 

Care nu-i pân-la mormânt

Și apoi în necuvânt

Împlinit în veșnic cânt

Preste toate câte sunt.

Că din cele multe ,alte

Oricât s-ar ține de-nalte

La vecie nu cutează,

Vremea vine și-o retează

Pe cea ce părea mai trează.

De rămâne un biet trunchi

Înnegrit până-n rărunchi

Într-un codru ce tot crește

Cu alt ram se înnoiește,

Patima și-o veșnicește

Numai  Dorul Dorului

Are darul zborului

Peste-a lumilor zodii

Cu măruntele urgii,

Pitice minunății.

Nici aia nu-i pomenire

Dacă e cin's-o resfire

Cum vântul,uscate fire

Duse l-altele-n neștire.

Numai aia-i suferință

Dacă afli-n ea credință.

Numai aia-i dragoste,

Dacă toate "ducă-se"!

Și ea singură rămâne

Dar nu zace-n urâciune,

Că nu-i piatră,că nu-i nume

S-o strice bolândă lume;

Ci-i deasupra locului

Zmintelii norocului

Peste ploaia vremilor

Negurile temilor.

Că-s de toate peste om

Fulgere pe ram de pom

Că de n u-i nici o-ndurare 

În Stihia cea mai mare

Ce duce trupu-n stricare

Visele în spulberare-

Și stihia ce se ține

Iubirii spune:Stăpâne,

Ce vrea ea așa rămâne!

Iar noi doi asemeni suntem

Cum am fost așa rămânem

Obiceiul nostru ținem

Și de-am vrut că ne-am luat

Cu jurare ne-am legat

La stihii nici că ne-am dat,

Ci-mpătrit le-am înnodat

Nici pe una n-am lăsat,

Cu minuni le-am cununat.

Noi din nou ne-am aduna

Cu cântul ,cu lacrima

Cu ce ne-a fost datina

Ne-om porni din stea în stea

Nu ne-om teme nici de ea,

Nici de altu nimenea

Chiar de n-ar mai fi Lumea

Cu toată minunea sa.

Că noi ținem prea ascuns

De nici un blestem ajuns,

Ce-i în firea steiului

Pus în boaba meiului:

Temeiul Temeiului.

N